Al doilea summit Trump-Kim, la sfârşitul lui februarie, „într-un loc care va fi anunţat ulterior”, anunţă Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Următorul summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un urmează să aibă loc ”la sfârşitul lui februarie”, a anunţat vineri Casa Albă, fără să precizeze locul întâlnirii, relatează AFP.

”Preşedintele abia aşteaptă să îl întâlnească pe preşedintele Kim într-un loc care va fi anunţat ulterior”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Executivlui, Sarah Sanders, la finalul unei întâlniri de 90 de minute, în Biroul Oval, între Donald Trump şi mâna dreaptă a lui Kim Jong Un, Kim Yong Chol.

Locatarul Casei Albe a discutat cu Kim Yong Chol despre ”denuclearizare” şi al doilea summit cu Kim Jong Un, a preczat ea.

La 12 iunie 2018, la Singapore, primul summit între un preşedinte american în exerciţiu şi un moştenitor al dinastiei staliniste aflate la putere în Coreea de Nord a condus la un angajament al liderului nord-coreean în favoarea unei ”denuclearizări complete a peninsulei coreene”.

Însă, de atunci, negocieri în vederea punerii în practică a acestei promisiuni s-au împotmolit, iar progresele concrete se numără pe degetele unei mâini.

Potrivit unor surse diplomatice, administraţia americană este însă pregătită să pună totul pe masă, pe un teren simbolic, precum deschiderea unui birou de legătură sau printr-o declaraţie în vederea încheierii oficiale a Războiului Coreei, care a încetat, în 1953, doar cu un armistiţiu.

Unele dintre aceste surse apreciază că preşedintele american - care vrea un acord cu orice preţ - ar fi pregătit să renunţe la sancţiuni, fără să obţină o ”denuclearizare” totală.

Din această cauză, cred mai mulţi observatori, preferă Kim Jong Un să negocieze în mod direct cu el.

Mai multe pentru tine:
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
De ce emoțiile ne îmbolnăvesc mai mult decât mâncarea. „Când ești anxios, deprimat sau furios, creezi un tip greșit de chimie cerebrală care te îmbolnăvește grav”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cutremur la Dinamo. Un nou nume a plecat din club: „Decât să mă cert cu Nicolescu, mai bine fiecare pe drumul lui!”