Al-Baghdadi: Statul Islamic nu se va retrage din Mosul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful grupului Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a cerut trupelor sale să reziste înaintării armatei irakiene în Mosul, al doilea oraş din Irak, unde liderul jihadist a proclamat un "califat" în 2014.

"Nu renunţaţi", a afirmat o voce, descrisă ca fiind cea a lui Baghdadi, într-un mesaj audio difuzat joi de către mass-media al-Furqan afiliate la Statul Islamic. "Menţineţi-vă poziţiile pentru că onoarea este de o mie de ori mai uşoară decât retragerea în ruşine", explică Baghdadi în acest mesaj, primul de peste un an.

În discursul său, el face apel la "toţi locuitorii din Ninive," câmpia unde se află Mosul, "şi mai ales la luptători, pentru a se abţine de la neajunsurile lor, pentru a face faţă inamicului".

Zvonurile abundă despre starea de sănătate a lui Abu Bakr al-Baghdadi. Atât locul unde el se află, cât şi posibilele sale mişcări sunt neclare. Un oficial al guvernului Kurdistanului Irakian a declarat, marţi seară, că guvernul său deţine informaţii conform cărora Abu Bakr al-Baghdadi – liderul organizaţiei teroriste Stat Islamic – s-ar afla în Mosul.

Una dintre apariţiile sale publice rare l-a ilustrat proclamând înfiinţarea unui "califat", dintr-o moschee din Mosul în iunie 2014, care a inclus teritoriile cucerite în Irak şi Siria vecină. Dimensiunea "califatului" a scăzut însă în mod semnificativ de atunci.

Prezenţa lui Baghdadi în Mosul ar putea complica bătălia pentru Mosul, unde trupele irakiene, susţinute de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite ale Americii, au lansat o ofensivă majoră pentru a recupera oraşul Mosul de la Statul Islamic. Forţele irakiene şi kurzii peshmerga au eliberat până miercuri peste 50 de state din apropierea bastionului jihadist de la Mosul.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare