Airbusul EgyptAir ar fi aterizat de urgenţă de cel puţin trei ori înainte să se prăbuşească. Anchetatorii dezmint

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Airbusul A320 care efectua zborul MS804 EgyptAir şi care s-a prăbuşit în Marea Mediterană, în noaptea de 18 spre 19 mai, a fost nevoit să se întoarcă din drum şi să aterizeze de urgenţă în cel puţin trei rânduri în ultimele 24 de ore dinaintea prăbuşirii, dezvăluie France 3.

Avionul efectuase şase rotiri între Asmara (Eritreea), Cairo (Egipt), Tunis (Tunisia) şi Paris (Franţa), potrivit postului care evocă "informaţii culese miercuri".

Între aceste escale, în perioada 18-19 mai, sistemele de alertă care semnalau o anomalie la bord s-au declanşat la puţin timp după ce aeronava a decolat de pe aeroporturi de escală.

Aceste proceduri de alertare au condus de fiecare dată la verificări tehnice la sol, care s-au dovedit negative, iar avionul a putut să redecoleze şi să-şi continue traseul deasupra Mării Mediterane.

Aceste date tehnice au fost semnalate de sistemul ACARS, un dispozitiv care înregistrează mesaje codate între un avion şi uscat, în cursul unui zbor.

Acest sistem criptat ar fi detectat mai multe incidente tehnice la bordul avionului între ultimele escale.

Însă natura acestor incidente este necunoscută pentru moment, precizează France 3.

Miercuri anchetatorii aviaţiei civile franceze au anunţat că au detectat în Marea Mediterană,în zona de căutare a avionului Airbus 320 al companiei EgyptAir, semnalul de la una din cutiile negre ale aparatului prăbuşit pe 19 mai, în timpul unui zbor Paris-Cairo. 

 Anterior, Ministerul egiptean al aviaţiei civile anunţase că „echipamentele de căutare ale unei nave ale marinei franceze, Laplace, au captat semnale care provin probabil de la una dintre cele două cutii negre“ ale avionului.

„Semnalul unei balize a unui înregistrator de zbor a fost detectat de echipamentele companiei Alseamar aflate pe nava Laplace a marinei naţionale“, a declarat Rémi Jouty, directorul Biroului francez de anchete şi analize (BEA).

„Detectarea acestui semnal este o primă etapă“, a indicat el, precizând că s-a plecat de la „analiza datelor radar disponibile şi a semnalului balizei de alertă, care au permis definirea unei zone de căutare prioritare“. Această activitate a fost realizată în strânsă coordonare cu autorităţile egiptene', a adăugat Jouty.

Potrivit ministerului egiptean, pentru scoaterea la suprafaţă a celor două cutii negre va trebui aşteptată sosirea unei alte nave specializate, peste aproximativ o săptămână.

Nava Laplace a sosit marţi zona de căutare a avionului Airbus 320 al companiei EgyptAir, cu misiune de a localiza cutiile negre ale aparatului dispărut cu 66 de oameni la bord.

Ea este echipată cu trei sisteme de detecţie acustică DETECTOR-6000, produse de compania franceză Alseamar, capabile să detecteze semnalele cutiilor negre până la adâncimi de 4.000-5.000 de metri.

Echipele de căutare lucrează contracronometru pentru a recupera cele două cutii negre ale avionului, care le-ar oferi anchetatorilor indicii vitale, însă balizele care pot ajuta la reperarea lor nu emit semnal decât 'patru până la cinci săptămâni', până la epuizarea bateriilor.

Avionul A320 a dispărut brusc de pe radare pe 19 mai, în jurul orei 00:29 GMT (03:29 ora locală), înainte de a se prăbuşi în apele Mediteranei între insula Creta şi coasta de nord a Egiptului, din cauze încă necunoscute. 

Informaţia că avionul EgyptAir a emis alerte cu 24 de ore înainte de accident, negată de anchetator

O sursă apropiată anchetei cu privire la cauzele prăbuşirii avonului EgyptAir în Marea Mediterană a negat, joi, informaţia difuzată anterior de presa franceză, potrivit căreia o serie de alerte ar fi fost emise de către aeronavă cu 24 de ore înainte de dispariţia sa, potrivit Le Figaro.

 "Nu este adevărat, aşa cum au anunţat anumite instituţii media franceze, că semnale ACARS care indicau prezenţa fumului la bord au fost emise de trei ori consecutiv în timpul zborurilor avionului (...)", a declarat sursa. ACARS este un sistem de comunicaţii integrat care transmite în mod constant datele zborului aparatului către compania operatoare. Aria zonei de căutare a cutiilor negre a fost redusă de la cinci la doi kilometri, după ce a fost detectat un semnal de către o navă franceză, a adăugat sursa.

Ministrul francez al Transporturilor, Alain Vidalies, a declarat joi dimineaţa că va fi nevoie de aproximativ opt zile pană când cutiile negre să poată fi recuperate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO