Agenţia Copernicus: Iulie 2019, luna cea mai caldă înregistrată vreodată în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna iulie 2019, marcată de o caniculă excepţională în Europa, a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în lume, devansând luna iulie 2016, potrivit datelor serviciului european Copernicus privind modificările climatice, relatează AFP.

”Luna iulie este în general cea mai caldă lună a anului în lume, însă potrivit datelor noastre (această lună iulie 2019) este de asemenea cea mai caldă înregistrată vreodată, cu puţin”, a anunţat luni, într-un comunicat şeful serviciului, Jean-Noël Thépaut.

”Odată cu continuarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi impactul asupra creşterii mondiale a temperaturilor, recorduri continuă să fie bătute”, a subliniat el.

Potrivit datelor Copernicus, mercurul a urcat în iulie cu 0,04°C mai sus decât la precedentul record din iulie 2016, un an marcat de influenţa unui puternic El Niño.

Această diferenţă este atât de slabă, încât este posibil ca alte organisme de referinţă, care colectează şi analizează date în mod puţin diferit, să nu reuşească să ajungă la aceeaşi concluzie, se arată în comunicat.

Agenţia atmosferică americană NOAA nu şi-a publicat încă concluziile cu privire la luna iulie.

Potrivit Copernicus, temperatura lunii iulie 2019 a fost cu 0,56°C mai mare ca media perioadei 1981-2000. Aceasta este cu aproape 1,2°C mai mare decât nivelul preindustrial - baza de referinţă a experţilor ONU cu privire la climă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”