Africa: bomba demografică
0Explozia demografică africană are loc pe un continent care cumulează toate handicapurile: sărăcie, lipsa apei, agricultură arhaică, democraţie slabă.
Extrema dreaptă orbeşte într-un mod periculos europenii când vine vorba de imigraţia africană. Pretinzând că rezolvă problema prin întoarcerea bărcilor cu imigranţi şi închiderea frontierelor, o agravează de fapt, imaginându-şi greşit că poate opri forţele tectonicii demografice actuale.
ONU tocmai a publicat o estimare în creştere a populaţiei mondiale până în 2100. Suntem deja 7 miliarde pe Terra şi vom fi 9,3 miliarde în 2050 şi 10,1 miliarde până la sfârşitul secolului. Noile calcule se bazează pe evaluări mai detaliate ale fertilităţii. Chiar şi o variaţie mică antrenează schimbări considerabile: o fertilitate mai mică de 0,5 copii per femeie faţă de tendinţa medie ar duce la o populaţie mondială de 6,2 miliarde în 2100, iar o fertilitate mai mare de 0,5 la 15,8 miliarde.
Dacă rămânem în scenariul mediu, aflăm că numărul de copii per femeie în ţările cu natalitate slabă (Statele Unite, ţările din Europa, Rusia, Brazilia) ar creşte de la 1,6 la 1,8 spre 2050 şi la 2 în 2100. Dar nivelul rămâne mai mic decât cel al mortalităţii şi deci populaţiile acestor ţări vor descreşte cu 20% în timpul secolului 21.
Ţările cu natalitate crescută îşi vor vedea populaţia triplată, de la 1,2 la 4,2 miliarde. Or, 39 din cele 55 de ţări în această situaţie sunt în Africa. Tectonica demografică schiţează o Europă îmbătrânită şi în declin, separată doar prin Mediterana de o Africă devenită bombă demografică: 416 milioane de locuitori în 1975, un milliard astăzi şi 2,2 miliarde în 2050. La terminarea celui de-al Doilea Război mondial, Europa era de trei ori mai populată decât Africa. Raportul se va inversa în 2050.
Dezbaterile pe marginea controlului naşterilor, lăsate baltă în anii '70, ar putea renaşte în aceste ţări. În faţa inevitabilului, Europa ar trebui să îşi facă o politică africană cuprinzătoare. Însă dezbaterea rămâne blocată de protecţionism. Africa se află la câteva zeci de kilometri. UE a absorbit 26 de milioane de imigranţi, dar opinia public a devenit deja ostilă: integrarea celei de-a doua generaţii de imigranţi nu se întâmplă cum ar trebui, piaţa muncii e sub presiune, generozitatea este limitată de deficitul enorm al organismelor sociale.