Afacerea Khashoggi. Turcia trimite în judecată 20 de saudiţi. Ce riscă acuzaţii în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalistul Jamal Khashoggi, pe coperta „Time” după ce a fost desemnat printre personalitatile anului 2018

Turcia a anunţat miercuri că a lansat urmăriri împotriva 20 de saudiţi, în urma unei anchete de peste un an cu privire la asasinarea editorialistului Jamal Khashoggi la Istabul în 2018, relatează AFP.

Biroul procurorului general din Istanbul a anunţat într-un comunicat că un act de acuzare a fost pregătit, ceea ce deschide calea unui proces, a cărui dată nu a fost încă anunţată.

Autorităţile turce au emis, de asemenea, mandate internaţionale de arestare.

În acest rechizitoriu, doi apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud (numit şi MBS) - fostul consilier Saoud al-Qahtani şi generalul Ahmed al-Asiri, fostul număr doi la serviciile de informaţii - sunt identificaţi drept cei care au comandat asaisnatul.

Ei sunt acuzaţi că au ordonat o ”omucidere voită premeditată, cu intenţia de a provoca suferinţă”.

În acelaşi document, alţi 18 suspecţi sunt acuzaţi de faptul că au luat parte la această crimă. Ei riscă toţi închisoarea pe viaţă.

În cadrul anchetei, poliţiştii turci au percheziţionat Consulatul Arabiei Saudite şi vehicule aparţinând misiunii diplomatice, au examinat facturi telefonice ale anumitor suspecţi şi au cules mărturii de la peste 50 de persoane.

Strangulat şi tăiat bucăţi

Jamal Khashoggi - un colaborator al ziarului The Washington Post şi un critic al regimului saudit, de care a fost iniţial apropiat - a fost asasinat în octombrie 2018 în sediul Consulatului Arabiei Saudite, unde s-a dus să ia un document.

Potrivit autorităţilor turce, el a fost strangulat, iar apoi cadavrul a fost tăiat bucăţi.

Rămăşiţele editorialistului nu au fost găsite niciodată.

Acest asasinat a aruncat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea lui MBS - desemnat de către oficiali turci şi american drept cel care a comandat asasinatul.

După ce au negat asainatull, iar apoi au avansat versiuni contradictorii, autorităţile saudite au anunţat că asasinatul a fost comis de către agenţi care au acţionat singuri.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie