Adversarul lui Maduro la prezidenţialele din Venezuela: „Vom aduce acest caz în faţa instanţelor internaţionale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul opoziţiei la prezidenţialele din Venezuela desfăşurate la 14 aprilie, Henrique Capriles, care acuză puterea că a fraudat alegerile, a respins duminică auditul parţial al scrutinului care urmează să înceapă luni.

Potrivit agenţiilor EFE şi France Presse, Capriles a reacţionat la anunţul făcut de Consiliul Naţional Electoral, care a confirmat sâmbătă că va demara luni un audit parţial al rezultatului alegerilor, însă nu în condiţiile cerute de Capriles.

„După o amplă analiză, am constatat că este imposibil să aprobăm modalităţile propuse de Capriles şi care nu sunt prevăzute în sistemul juridic“, a explicat şefa CNE, Tibisay Lucena.

„Încă o dată, la televiziunea naţională, ei cred că noi, venezuelenii, suntem idioţi!“, a scris Capriles duminică pe contul său de Twitter.

Pentru liderul opoziţiei, CNE a ascultat în această privinţă de „ordinul pe care i l-a dat PSUV“, Partidul Socialist Unificat din Venezuela, din rândurile căruia provine Nicolas Maduro, succesorul lui Hugo Chavez.

Maduro a fost proclamat învingător de către CNE, cu 50,75% din sufragii, faţă de 48,97% pentru reprezentantul opoziţiei.

Henrique Capriles a afirmat că alegerile au fost marcate de numeroase fraude şi a solicitat renumărarea integrală a voturilor pentru a compara rezultatul cu numărarea efectuată de CNE asupra unei părţi a voturilor şi cu listele electorale.

Lucena a repetat sâmbătă că auditul, care se va referi la cele 46% din voturi rămase, şi nu la cele 54% verificate până în prezent de CNE, nu va afecta rezultatul alegerilor.

Capriles a declarat duminică seară că va recurge, dacă va fi necesar, la instanţele internaţionale. „Vom aduce acest caz în faţa lumii şi, mai devreme sau mai târziu, vom face noi alegeri“, a afirmat el.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete