Acuzaţii de terorism şi 30 de ani de închisoare pentru nişte mesaje postate pe Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor şi o prezentatoare de radio din Mexic riscă 30 de ani de închisoare pentru acte de terorism după ce au postat pe reţeaua Twitter mesaje care anunţau mai multe atacuri în oraşul Veracruz.

Profesorul Gilberto Vera şi prezentatoare de radio Maria Pagola au fost acuzaţi de acte de terorism pentru care ar putea sta 30 de ani în spatele gratiilor, scrie "The Guardian".

Potrivit procurorilor, cei doi mexicani au răspândit informaţii false privind un atac asupra unei şcoli din sud-estul oraşului Veracruz. Panica creată a generat peste 20 de accidente de maşini după ce părinţii elevilor au gonit către şcoala unde ar fi avut loc presupusul atac.

Gilberto Vera a postat mai multe mesaje pe Twitter prin care anunţa că un bărbat înarmat răpea copii de la o şcoală din Veracruz. Într-una dintre postări a scris: "Sora mea m-a sunat şi mi-a spus că tocmai au fost răpiţi cinci copii de la şcoală". Alte mesase scrise pe Twitter vorbeau despre şase adolescenţi care ar fi fost loviţi de o maşină într-un cartier al oraşului. La rândul ei, Maria Pagola ar fi scris pe reţeaua de socializare că există o serie de răpiri de copii. Ea neagă, însă, acuzaţia.

În urma postărilor, peste 26 de accidente auto au avut loc în Veracruz, din cauza părinţilor care au gonit panicaţi către şcolile copiilor lor. Totodată, reţelele telefonice suprasolicitate s-au prăbuşit din cauza apelurilor disperate ale oamenilor.

Secretarul Ministerului de Interne, Gerardo Buganza, a declarat că a fost cea mai severă panică creată de la al Doilea Război Mondial încoace.

În urma falsei informări, în oraşul Mexic a avut loc o creştere a actelor de violenţă ale cartelurilor de droguri. Într-unul dintre incidente, un bărbat înarmat a aruncat o grenadă în apropierea unui obiectiv turistic, ucigând astfel un turist.

Organizaţia Amnesty International dezaprobă acţiunile autorităţilor care i-au încarcerat pe cei doi, în aşteptarea procesului. Potrivit AI, oficialii mexicani au încălcat libertatea de expresie şi au pus pe seama profesorului şi a prezentatoarei de radio panica creată în oraş, în loc să atribuie vina cartelurilor de droguri. În conflictele iscate în traficul de stupefiante, 35.000 de oameni au murit în ultimii cinci ani, în Mexic.

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supraviețuiesc
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”