Actele de reverenţă şi stigmatizarea politică nu se împacă, îi transmite Guvernul ungar celui român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actele de reverenţă sunt ireconciliabile cu stigmatizarea politică, iar Guvernul ungar nu intenţionează să comunice cu Guvernul român în această privinţă, a declarat duminică Peter Szijjarto, secretar de stat ungar responsabil cu relaţiile internaţionale, relatează site-ul politics.hu, citat de Mediafax.

Şeful Guvernului ungar, Viktor Orban, a fost tratat cu dispreţ de omologul său român, Victor Ponta, la reuniunea de vineri de la Bucureşti a mai multor lideri europeni, scrie presa ungară. Orban a fost singurul premier care nu a fost primit de Ponta cu ocazia reuniunii grupului „Prietenii coeziunii", notează cotidianul Nepszabadsag.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Craiova, că omologul său ungar, Viktor Orban, are obligaţia să se delimiteze de colegii săi şi să-şi ceară scuze în numele Ungariei pentru declaraţiile preşedintelui Parlamentului Ungariei, Kover Lazslo, în cazul privind reînhumarea scriitorului maghiar Nyiro Jozsef. Kover Lazslo i-a jignit pe români în ţara lor, acuzând Guvernul român de comportament „neprietenos, necivilizat şi barbar", a adăugat Ponta.

„În România, nu acceptăm comemorări şi sărbători în cinstea unor persoane care sunt sau au fost cunoscute ca având atitudini şi acţiuni antiromâneşti, antisemite şi pro-fasciste", a mai spus premierul român.

Pe de altă parte, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a apreciat că preşedintele Parlamentului Ungariei nu ar trebui să se amestece în campania pentru alegerile locale din România.

În acest context, Peter Szijjarto, secretar de stat ungar responsabil cu relaţiile internaţionale, a declarat duminică pentru postul de radio Kossuth că actele de reverenţă sunt ireconciliabile cu stigmatizarea politică, iar Guvernul ungar nu intenţionează să comunice cu Guvernul român în această privinţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente