Acord internaţional pentru plata amenzilor rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Austria, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria au semnat un acord prin care şoferii din aceste patru ţări vor fi obligaţi să plătească amenzile rutiere indiferent de ţara în care au comis contravenţiile, informează AFP.

Acordul a fost semnat de miniştrii de Interne din cele patru state, cu ocazia conferinţei de la Matrahaza, oraş situat la 95 de kilometri nord-est de Budapesta.

"Începând de anul viitor, autorităţile locale se vor ocupa de trimiterea amenzilor şoferilor din Austria, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria", a declarat ministrul ungar de Interne, Sandor Pintér.

Acest principiu va fi aplicat pentru toate amenzile care depăşesc 50 de euro.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”