A venit rândul Romei

Italia a ajuns astăzi punctul slab al zonei euro. Fragilitatea sa politică riscă să provoace daune ireparabile întregii construcţii europene, înmulţind pagubele şi pentru noi, italienii.

Necazul este că vremea crizei euro, deja de luni bune mai rapidă decât capacitatea de răspuns a guvernelor, se apropie vizibil. Grecia nu-şi respectă obligaţiile asumate, traversează momente dificile, iar în viitorul apropiat ar putea decide să-şi renege propriile datorii. Dacă Fondul Monetar Internaţional insistă că este necesară o recapitalizare (chiar forţată) a băncilor europene, este pentru că vede în asta singura manieră de a opri molipsirea cu insolvenţa de la un stat la altul, evitând un dezastru continental.

Italia şi-a consumat în doar o săptămână susţinerea temporară oferită de Banca Centrală Europeană, în timp ce Spania pare că reuşeşte să fructifice mai mult timp acest avantaj. Mai nou, preşedintele consiliului european, Herman Van Rompuy, a ajuns să reducă la acelaşi numitor Roma şi Atena.

Iraţionalitatea pieţelor financiare este evidentă. În cotaţia titlurilor de stat de ieri, cine a împrumutat bani Germaniei a pierdut, dar cei care au împrumutat Italia au avut de câştigat peste 5,5%. Paradoxul ia naştere din teama că doar din Germania capitalurile se reîntorc întregi, iar o ruptură de euro ar face ca Italia să nu-şi mai poată plăti propriii creditori.

E posibil ca un remediu împotriva degringoladei pieţelor financiare să existe într-adevăr, dar pentru a-l găsi ar fi nevoie de consensul marilor naţiuni, însă pentru asta timpul nu este suficient. Iar în centrul vortexului plin de aşteptări ce ar putea deveni realitate, astăzi se găseşte Italia. Inutil, mai mult, chiar primejdios să se invoce în fiecare zi soluţia eurobondurilor. Cu toate că aceste titluri comune rămân în visele fiecărui bun european, în vârful crizei ele apar în ochii nemţilor doar ca un expedient pentru a ascunde în spatele lor greşelile noastre. Deja agenţiile de rating le îndreptăţesc temerile.

Pentru a evita ca credibilitatea Uniunii monetare europene să fie pusă în acelaşi rând cu cea a membrilor săi cei mai slabi, este nevoie de un pas decisiv către uniunea politică. Au cerut-o, la unison, preşedintele Băncii Centrale, Jean-Claude Trichet, şi succesorul său desemnat, Mario Draghi. Dar pentru ca la Berlin şi în alte capitale europene dezbaterea să ia direcţia justă, e nevoie ca Italia să se salveze de una singură.