A fost găsită epava unei nave cu aur de 7 milioane de dolari, la 150 de ani de la scufundare

În cea mai mare parte a vieții sale, Jeff Hummel a căutat în apele tulburi din nord-vestul Pacificului și în arhivele locale pline de praf orice indiciu care l-ar putea conduce la locul de dispariție al unei nave încărcate cu aur. Dar arta descoperirii epavei - de a căuta într-o zonă vastă o țintă mică - necesită să privești dincolo de un zid de eșecuri.

„Nu renunți până nu reușești. Oamenii întrebau mereu cât de mult o să mai căutăm. Iar eu le spuneam că ne vom opri odată ce o vom găsi”, a spus Hummel pentru The Guardian. „Niciodată nu a fost cu adevărat o opțiune să nu continui”.

La aproape 150 de ani de la scufundarea SS Pacific, Hummel și echipa sa de expediție de la Rockfish, Inc. cred că au descoperit epava. Și în timp ce echipa se pregătește să recupereze vasul cu vâsle scufundat, ei speră că aurul în valoare de milioane de dolari despre care se crede că s-a scufundat odată cu nava se află încă la bord.

Luna trecută, un tribunal din Seattle a acordat companiei Rockfish drepturile exclusive de recuperare a epavei. În timp ce asiguratorii încărcăturii, precum și foștii proprietari ai vasului, au un drept parțial asupra a ceea ce este scos la iveală, oricine poate dovedi o legătură de familie cu un proprietar al aurului ar putea, de asemenea, să încerce să revendice.

Hummel lucrează alături de organizația non-profit Northwest Shipwreck Alliance pentru a recupera nava - încheind o vânătoare de trei decenii pe care a început-o în adolescență, apoi ca detectiv amator și acum ca șef al unei echipe de expediție bine echipate.

SS Pacific a fost un vas de 225 de metri care a traversat coasta de vest a Americii de Nord. S-a scufundat parțial în 1861 și a fost restaurată pentru scurt timp pentru a putea fi folosită până când proprietarii săi au lăsat-o să putrezească în 1870. Dar o goană după aur a făcut ca ruta de la Victoria, British Columbia, la San Francisco să fie foarte profitabilă, iar nava a fost repusă în funcțiune, în ciuda zvonurilor privind un înveliș slăbit.

La 4 noiembrie 1875, Pacific a plecat din Victoria cu mai mulți pasageri decât puteau susține bărcile sale de salvare. La bord se aflau rezidenți bogați ai orașului, mineri de aur și muncitori chinezi.

Printre mărfurile solide, cărbunele, caii și opiul depozitate în siguranță se aflau cel puțin 4.000 de uncii de aur, care valorează aproape peste 7 milioane de dolari la prețurile actuale.

În acea seară, nava s-a confruntat cu o mare agitată și, pentru a ajuta la trecerea prin vânturile puternice și valurile albe, căpitanul a ordonat ca două bărci de salvare din babord să fie umplute cu apă.

Mai târziu în acea noapte, Orpheus, o navă care călătorea de la San Francisco la Insula Vancouver pentru a colecta cărbune, a observat o lumină din Pacific în apropiere de Capul Flattery din statul Washington și a virat brusc pentru a o evita.

Echipajul navei Pacific a încercat să evite o coliziune prin inversarea motoarelor, dar Orpheus a lovit partea laterală a navei care venea din sens opus.

Majoritatea bărcilor de salvare s-au răsturnat înainte de a atinge apa, iar nava s-a dezmembrat rapid. La mai puțin de o jumătate de oră după ce a fost lovit prima dată, Pacificul s-a scufundat, luând cu el aproape toți pasagerii.

Se crede că aproape 300 de persoane au murit, ceea ce face din Pacific cel mai mortal dezastru maritim din regiune și una dintre cele mai greu de găsit epave. Doar două persoane au supraviețuit în apele friguroase și temperaturile scăzute ale toamnei.

Începând cu anii 1980, au fost făcute șase încercări de a localiza epava Pacificului - și zvonurile despre care se spune că ar conține aur - dar toate au eșuat.

„Celelalte căutări au eșuat pentru că s-au bazat în întregime pe tehnologie”, a declarat Hummel. „Noi ne-am bazat pe două lucruri: tehnologie și dovezi fizice”.

De-a lungul anilor, pescarii comerciali din regiune au raportat obiecte de pe fundul mării care le agățau echipamentul - o frustrare comună. Ocazional, unii au găsit cărbune în plasele lor de pescuit.

Pentru Hummel, acestea au fost indicii, mai ales după ce el și echipa sa au reușit să folosească o analiză chimică pentru a lega mostrele de cărbune de mărfurile transportate de Pacific.

Bazându-se, de asemenea, pe înregistrările celor doi supraviețuitori, echipa a găsit o posibilă zonă de căutare la sud de Cape Flattery. Anul trecut, ei au folosit un sonar de-a lungul locului și au găsit ceea ce au crezut că ar putea fi o epavă - sau doar o formațiune stâncoasă pe fundul oceanului.

La începutul acestui an, un robot cu o cameră atașată a vizitat locul și a recuperat o bucată de lemn mâncată de viermi. La sute de metri distanță, camera a observat pe fundul mării amprente care semănau cu rămășițele unei roți cu palete.

Echipa se așteaptă ca eforturile minuțioase de salvare să înceapă anul viitor, cu speranța de a construi un muzeu în semn de omagiu pentru cel mai mare dezastru oceanic din regiune. În conformitate cu legislația maritimă, Hummel crede că poate revendica o parte semnificativă din ceea ce vor recupera.