Zelenski: Ocupanţii au lăsat mine peste tot. Cred că asta trebuie de asemenea să fie considerată o crimă de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că armata rusă a lăsat mine peste tot în zonele pe care le-au părăsit, el precizând că şi acest lucru trebuie să fie considerat crimă de război.

„În regiunile din nordul ţării, din care ocupanţii au fost goniţi, continuă munca pentru aducerea siguranţei. În primul rând, eliminarea minelor. Trupele ruse au lăsat în urmă zeci, dacă nu sute de mii de obiecte periculoase. Acestea sunt abuze care nu au explodat, mine. Zilnic se elimină mii de astfel de obiecte. Ocupanţii au lăsat mine peste tot. În casele asediate. Pe străzi, pe câmpuri. Au minat proprietăţile oamenilor, maşini, uşi. Au făcut totul conştient, pentru a face revenirea în zonele acestea după eliberare cât mai periculoasă posibil. Din cauza acţiunilor armatei ruse, teritoriul nostru este în prezent printre cele mai ‘contaminate’ cu mine din lume. Şi cred că asta trebuie de asemenea să fie considerată o crimă de război a trupelor Rusiei. Ei au făcut deliberat totul pentru a ucide sau a mutila cât mai mulţi oameni posibil, chiar şi atunci când au fost forţaţi să se retragă de pe pământul nostru. Fără ordinele corespunzătoare, nu ar fi făcut-o”, a spus Zelenski.

El a precizat că se lucrează la o cale legală şi cât mai rapidă pentru ca ocupanţii să fie traşi la răspundere. „Lucrăm la o cale legală pentru a-i aduce pe ocupanţi în faţa justiţiei, o cale eficientă şi cât mai rapidă posibil. Pentru a nu aştepta decenii până când procedurile legale internaţionale se vor încheia, ci pentru a se accelera cursul justiţiei”.

Zelenski a vorbit şi despre posibila folosire de arme chimice de către ruşi: „Astăzi, ocupanţii au emis un nou comunicat, care este mărturie a pregătirilor lor pentru o nouă etapă a de teroare împotriva Ucrainei şi a apărătorilor noştri. Unul dintre cei care au vorbit în numele ocupanţilor a afirmat că ei ar putea folosi arme chimice împotriva apărătorilor Mariupolului. Tratăm acest lucru cu seriozitate. Vreau să le amintesc liderilor mondiali că posibila folosire de arme chimice de către armata rusă s-a discutat deja. Şi deja atunci se presupunea că este necesară o reacţie mai dură şi mai rapidă împotriva agresiunii Rusiei”.

De asemenea, Volodimir Zelenski a anunţat că vor urma noi sancţiuni pentru Rusia şi a precizat că acestea trebuie să includă şi un embargo cu privire la petrol. „Uniunea Europeană a început să discute al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Este timpul ca acest pachet să fie făcut astfel încât dintre Rusia să nu se mai audă niciun cuvând despre arme de distrugere în masă. Un embargo împotriva Rusiei cu privire la petrol este obligatoriu”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG