Zelenski îl invită la Kiev pe preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy

0
Publicat:

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe republicanul Kevin McCarthy, şeful Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite, să viziteze Kievul, în contextul în care nemulţumirea se amplifică în rândul conservatorilor americani în legătură cu ajutorul acordat Ucrainei, scrie AFP.

FOTO Profimedia

"McCarthy trebuie să vină aici pentru a vedea cum lucrăm, ce se întâmplă, ce a făcut războiul, cu ce luptă oamenii în prezent şi cu cine se luptă. Şi numai după aceea, să vă faceţi o părere", a adăugat Zelenski.

Şeful statului ucrainean s-a exprimat în cursul unui interviu acordat canalului CNN, care va fi difuzat miercuri seară, potrivit unor fragmente difuzate de televiziune.

În fruntea noii majorităţi republicane din Cameră, Kevin McCarthy este a treia figură ca importanţă în politica americană după preşedinte şi vicepreşedinte.

"Cred că +speaker-ul+ McCarthy nu a vizitat niciodată Kievul sau Ucraina şi cred că asta l-ar putea ajuta", a adăugat preşedintele ucrainean.

Dar liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, penibil ales în ianuarie, a declarat pentru CNN că nu trebuie să călătorească în Ucraina pentru a înţelege situaţia.

Din poziţia sa, el poate frâna programul masiv de ajutor iniţiat de preşedintele Joe Biden în favoarea Ucrainei pentru lupta împotriva Rusiei.

De la invazia rusă a Ucrainei în urmă cu peste un an, Statele Unite au oferit ajutor militar, economic şi umanitar de aproape 100 de miliarde de dolari.

Democrata Nancy Pelosi, care l-a precedat pe McCarthy în această funcţie, a mers la Kiev în mai 2022 pentru a-şi manifesta sprijinul pentru Ucraina.

Dar, dacă nu s-a opus sprijinului american pentru Ucraina, McCarthy a spus în repetate rânduri că Congresul nu ar trebui să semneze "cecuri în alb" fără un control atent.

O minoritate considerabilă de republicani din Congres şi-a exprimat opoziţia faţă de ajutorul militar şi financiar acordat Ucrainei.

"Poziţia mea a fost întotdeauna aceea că nu voi semna un cec în alb. Plecând de la asta, nu trebuie să merg în Ucraina pentru a înţelege dacă este un cec în alb sau nu", a subliniat McCarthy la CNN.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?