Zelenski, după vizita la Bruxelles: Asigurări din partea SUA privind continuarea sprijinului militar

0
Publicat:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că a obţinut asigurări din partea Statelor Unite că ajutorul militar pentru ţara sa va rămâne „constant şi neîntrerupt”, în timp ce conducerea de la Kiev se aşteaptă ca Rusia să se dedea unei noi campanii de bombardamente în această iarnă.

Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

„S-a spus clar că America va continua să ofere Ucrainei sprijinul constant şi neîntrerupt necesar pentru apărarea acesteia”, a declarat Zelenski în mesajul său zilnic după o întâlnire avută miercuri la Bruxelles cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

Șeful statului ucrainean a adăugat că a discutat despre consolidarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei înainte de iarnă, în special în ceea ce priveşte dronele şi rachetele.

Zelenski a fost un invitat surpriză miercuri la sediul NATO din Bruxelles, unde a participat la o reuniune a miniştrilor Apărării din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Sunt recunoscător tuturor partenerilor pentru disponibilitatea lor constantă de a ajuta apărarea noastră”, a spus președintele ucrainean, referindu-se la discuţiile privind „întărirea apărării aeriene şi a celor mai importante mijloace pe linia de front”, între care artileria şi rachetele cu rază lungă de acţiune.

Armata ucraineană este angajată de patru luni într-o contraofensivă dificilă împotriva forţelor ruse în estul şi sudul Ucrainei, notează AFP.

SUA, un nou sprijin militar pentru Ucraina

Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a anunţat miercuri un nou ajutor militar din partea Statelor Unite pentru Ucraina, în valoare de 200 milioane de dolari.

Noul ajutor, care crește sprijinul total al Washingtonului pentru Kiev la 43,9 miliarde de dolari, pune un accent deosebit pe apărarea antiaeriană şi artilerie, relatează Agerpres, citând DPA și EFE.

„Sunt mândru să anunţ un nou pachet de asistenţă de securitate de 200 de milioane de dolari pentru Ucraina din partea Statelor Unite, pachet care cuprinde muniţii pentru un nou sistem de apărare antiaeriană pe care îl vom livra în curând, precum şi muniţii de artilerie şi rachete, muniţii aeriene de precizie, diferite tipuri de arme şi echipamente pentru contracararea dronele ruse”, a declarat secretarul american al Apărării.

„Să nu vă lăsaţi înşelaţi, Statele Unite vor fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, a transmis Austin, contracarând afirmațiile privind scăderea sprijinului Washingtonului față de Kiev pe fondul turbulențelor de pe scena politică americană, precum și din cauza nevoilor Israelului de a răspunde atacului lansat împotriva sa de către Hamas.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări