Zelenski dezvăluie ce intenționează să discute cu Putin. Liderul de la Kremlin n-a confirmat prezența la discuțiile din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dezvăluit marți jurnaliștilor ce își propune să discute cu liderul de la Kremlinul, Vladimir Putin, dacă chiar se vor întâlni în persoană la Istanbul, relatează Ukrainska Pravda. Putin a anunțat că Rusia este pregătită să intre în negocieri directe cu Kievul, în timp ce Zelenski a spus că propunerea este acceptabilă doar dacă Putin vine personal la Istanbul pentru discuții față în față.

Volodimir Zelenski îl așteaptă pe Vladimir Putin la Istanbul FOTO AFP

„Vom face tot posibilul ca această întâlnire să aibă loc. Dacă Putin este realmente pregătit nu doar în mass-media, ci și în viața reală să ne întâlnim. Și apoi, la nivel de lideri, vom face tot posibilul să convenim asupra unui armistițiu. Pentru că trebuie să negociez cu el un armistițiu. Pentru că este singurul care decide asupra acestui fapt.”

Zelenski a subliniat că, în condițiile în care în timpul negocierilor Putin își va exprima disponibilitatea pentru un armistițiu necondiționat, asta va deschide calea pentru discuții mai detaliate cu privire la încheierea războiului.

Liderul ucrainean și-a exprimat, de asemenea, speranța că omologul său american, Donald Trump, se va alătura discuțiilor sale cu Putin.

„L-am invitat pe președintele Trump să se alăture. Nu cunosc decizia președintelui Statelor Unite, dar în orice caz, dacă și-ar confirma participarea, ar da un impuls suplimentar, și să-l convingă pe Putin să vină.”

Zelenski a relatat că urmează să se întâlnească joi la Ankara cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, dar dacă Putin acceptă să se deplaseze la Istanbul, el și președintele Turciei sunt pregătiți să vină acolo.

Steve Witkoff și Keith Kellogg, reprezentanți de rang înalt ai președintelui american Donald Trump, vor călători la Istanbul, unde joi e posibil să aibă loc discuții între Ucraina și Rusia. 

Andrii Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, a declarat că un potențial refuz al lui Putin să poarte discuții în Turcia ar fi un indiciu al faptului că Rusia nu are dorința să pună capăt războiului.

Kremlinul nu comentează propunerea lui Zelenski pentru Putin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat marţi să spună ceva clar referitor la propunerii făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de a avea o întâlnire în persoană în cadrul unor eventuale discuţii.

„Partea rusă continuă să se pregătească de negocieri care urmează să aibă loc joi. Este tot ceea ce putem spune. Nu vom comenta mai mult deocamdată", a răspuns el, când a fost întrebat pe această temă în timpul briefingului său zilnic cu presa, potrivit Tass.

Rusia va anunţa cine va participa la negocierile de pace atunci când preşedintele Vladimir Putin va considera necesar, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, refuzând să spună în acest stadiu dacă Putin va participa sau nu, notează Reuters.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va merge la Istanbul să se vadă exclusiv cu Vladimir Putin, în condițiile în care discuțiile cu „oficiali de rang inferior” ruși ar fi „lipsite de sens”, a declarat marți consilierul prezidențial Mihailo Podoliak.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”