Zeci de persoane lovite de fulger la Paris şi în Germania, într-un parc şi în timpul unui meci de fotbal. Majoritatea victimelor sunt copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unsprezece persoane, dintre care nouă copii, au fost lovite, sâmbătă, de un fulger într-un parc din Paris, în timp ce alte 35 de persoane au fost victimele unei descărcări electrice în Germania, în timpul unui meci de fotbal pentru copii, transmite presa internaţionala citată de News.ro.

Eric Moulin, purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Paris, a a declarat că incidentul a avut loc în parcul Monceau, situat în nord-vestul capitalei Franţei, transmite Reuters. Dintre cei răniţi, 9 copii şi doi adulţi, cinci copii se află în stare critică, iar medicii sunt circumspecţi cu privire la şansele lor de supravieţuire. În aceeaşi situaţie este un adult.

Copiii, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, participau la o petrecere de aniversare atunci când a început furtuna. Un poliţist în afara programului se afla în apropiere şi a fost primul care le-a acordat răniţilor primul ajutor şi a solicitat intervenţia unor ambulanţe.

Arbitrul unui meci de fotbal pentru copii, lovit de fulger în Germania

Alte 35 de persoane au fost rănite de o descărcare electrică din timpul unei furtuni în Germania. Victimele se aflau la un meci de fotbal între copii,  care avea loc la Hoppstädten,  potrivit agenţiei germane DPA, preluată de L'Equipe. Trei dintre răniţi sunt în stare gravă, unul fiind arbitrul meciului.

Celelalte 32 de persoane, între care 30 de copii cu vârste între 9 şi 11 ani şi doi adulţi, au suferit răni uşoare şi au fost transportate la spital pentru control.

Serviciile meteorologice din Germania au emis o alertă de furtună pentru vestul şi sudul ţării şi au avertizat că vremea rea ar putea dura tot week-end-ul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare