VIDEO Ucraina: Deputaţii partidului prezidenţial, verificaţi cu detectorul de minciuni dacă au luat mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La primul conflict public în interiorul partidului de guvernământ, preşedintele Volodimir Zelenski şi conducerea formaţiunii „Slujitorul Poporului“ au cerut, pe 22 octombrie, ca 11 dintre parlamentarii săi suspectaţi de luare de mită să se supună unui test cu detectorul de minciuni.

Unsprezece membri ai partidului din comisia de finanţe a parlamentului sunt acuzaţi că au acceptat mită de până la 30.000 dolari fiecare în schimbul abţinerii la votul,din 18 octombrie, asupra unui proiect de lege anticorupţie ]n domeniul imobiliar. Proiectul de lege a fost elaborat de reprezentanţii partidului prezidenţial „Slujitorul poporului“.

Votul eşuat şi l-a determinat pe Zelenski să-i ceară liderului partidului, David Arakhamia, să supună parlamentarii la un test poligraf, potrivit declaraţiei preşedintelui şi a surselor din publicaţiei Kyiv Post, din cadrul partidului.

Preşedintele Volodimir Zelenski, un fost actor novice în politică, care a câştigat alegerile prezidenţiale în special cu promisiunea de a eradica corupţia, a cerut anterior deputaţilor implicaţi în examinarea unui proiect de lege anticorupţie să treacă testul cu poligraful.

Aceştia au fost acuzaţi că au acceptat mită pentru a face să eşueze în comisie examinarea unui proiect de lege legat de piaţa profitabilă a intermediarilor imobiliari.

„Dacă acest test stabileşte cu cea mai mică probabilitate că deputaţii au primit bani pentru votul lor, organismele anticorupţie se vor ocupa de ei“, a avertizat preşedintele într-o postare miercuri pe Facebook.

În cursul serii, un prim parlamentar, Oleksandr Dubinski, a difuzat în direct pe internet examinarea sa cu detectorul de minciuni.

„Aţi votat personal împotriva acestui proiect de lege în schimbul primirii de mită?“, l-a întrebat un bărbat prezentat ca expert în astfel de proceduri. „Vi s-a promis că veţi fi răsplătit pentru un vot împotriva acestui proiect de lege?“, a continuat acesta în timp ce deputatul a răspuns în negativ.

Parchetul special anticorupţie a demarat acţiuni penale pentru a investiga dacă vreunul dintre cei 11 parlamentari a luat mită. Pedeapsa pentru o astfel de infracţiune este închisoarea de la opt la 12 ani şi privarea de dreptul de a ocupa unele funcţii publice timp de trei ani.

de 

O sursă din partidul „Slujitorul poporului” a declarat pentru  Kiev Post, sub anonimat, că li s-a oferit mită de 30.000  dolari de la oameni care au spus că îl reprezintă parlamentarul Anton Iatsenko. Sursa a mai spus că parlamentarii Partidulul Vocea (Holos) care fac parte din comisie li s-a oferit o sumă mai mică de la oamenii lui Iatsenko să se abţină de la votul proiectului de lege care ar elimina schema imobiliară.

Purtătorul de cuvânt al formaţiunii Vocea, Iarema Dukh şi avocatul partidului din cadrul comisiei de finanţe Iaroslav Zelezniak au spus că nu au informaţii despre membrii lor cărora li s-ar fi oferit mită pentru a vota într-un anumit mod în comisie.

Iatsenko neagă că a oferit mită cuiva, spunând că este „un delir şi o absurditate schizoidă absolută”. El spune că nu a dat niciodată mită parlamentarilor şi că nu are reprezentanţi care să o facă.

În ultimul său raport publicat în ianuarie cu privire la indicele de percepţie a corupţiei în 2018, organizaţia neguvernamentală Transparency International a clasat Ucraina pe locul 120 din 180 incluse în clasament. Totuşi, situaţia sa este mai bună decât cea a Rusiei, care s-a clasat pe locul 138, dar şi faţă de cea din anii precedenţi când Ucraina ocupase locul 142 în 2014. Cu toate acestea, la acest capitol, Ucraina rămâne cu mult în urma ţărilor Uniunii Europene, la care doreşte să adere într-o zi. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei