VIDEO Peste 11.000 de persoane au semnat o petiţie împotriva bradului de Crăciun din Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O instalaţie de oţel proiectată de arhitecţii francezi a înlocuit tradiţionalul brad de Crăciun în Piaţa Mare din Bruxelles FOTO Reuters

Peste 11.000 de oameni au semnat o petiţie online împotriva unei instalaţii luminoase abstracte din centrul oraşului Bruxelles, care înlocuieşte tradiţionalul brad de Crăciun. Criticii acuză oficialii că au optat pentru această înlocuire pentru a nu jigni persoanele care nu aparţin religiei creştine, în special pe musulmani.

Primarul oraşului, însă, susţine că bradul abstract face parte dintr-un proiect al „luminilor“, scrie BBC.

În mod tradiţional, un pin de 20 de metri din pădurile Ardeni împodobea piaţa centrală a oraşului. În aceste an, el a fost înlocuit de o construcţie de 25 de metri, dar din piaţă nu lipsesc nici brazii naturali, de dimensiuni mai mici, declară purtătorul de cuvânt al primăriei.

Site-ul oraşului informează că actuala construcţie care înlocuieşte bradul de Crăciun este una dintre cele cinci instalaţii luminoase amplasate în Piaţa Mare, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea de a se căţăra până în vârf pentru a admira priveliştea oraşului, cu 5 dolari.

Consilierul turistic Philippe Close susţine că scopul proiectului a fost de a scoate în evidenţă „caracterul avangardist“ al oraşului Bruxelles, prin îmbinarea dintre modern şi tradiţional, pentru a da rezulta ceva nou şi diferit.

Ofensiv

Bruxelles găzduieşte una dintre cele mai cunoscute pieţe de Crăciun din Europa şi mulţi sunt îngrijoraţi că bradul contemporan este incompatibil cu clădirile din secolul XVII, care îl înconjoară.

Construcţia a fost deja poreclită „Farmacia“ din cauza cuburilor strălucitoare, care seamănă cu crucea verde, simbolul cu care sunt semnalizate farmaciile din întreaga lume.

„«Un argument greşit» cu privire la sensibilitatea religioasă i-a determinat pe oficialii oraşului să amplaseze construcţia luminoasă. Pentru o mulţime de oameni, care nu sunt de religie creştină, acest brad este ofensator“, este de părere Bianca Debaets, consilier al partidului Democratic Flamand.

Credem că bradul a fost amplasat din motive culturale. Bradul este pentru Crăciun şi pentru creştini, dar în Bruxelles există o mulţime de musulmani. Pentru a evita discuţiile, au înlocuit bradul cu nişte cuburi strălucitoare! Sunt mai tradiţional, prefer bradul obişnuit. Acesta ar fi mai bun pentru locuitorii oraşului“, precizează Erik Maxwell, din Bruxelles.

O estimare recentă citată de BBC arată că în 2010 musulmanii constituiau 22% din populaţia oraşului şi a împrejurimilor.

Bucuria iernii

Pomul de Crăciun este un exemplu de „corectitudine politică“, conceput să fie mai atrăgător pentru grupurile religioase non-creştine, decât tradiţionalul brad, precizează presa belgiană. Cu toate acestea, se pare că mass-media influenţează opinia publică, în loc să o reflecte, remarcă BBC.

„Ceea ce vrem noi este să modernizăm bucuria iernii şi imaginea oraşului. Pomul de Crăciun nu este un simbol religios şi chiar mulţi musulmani au unul acasă. Pentru cei care vor un simbol tradiţional al religiei există scene religioase, iar pentru cei care vor ceva modern există noul pom“, declară Philippe Close.

De cealaltă parte, reprezentantul comunităţii de musulmani din Belgia a subliniat că organizaţia lui nu a fost deranjată niciodată de brazii de Crăciun.

Ştim că trăim într-o ţară cu o cultură creştină, aşa că nu ne supără tradiţionalul brad de Crăciun“, a precizat Semsettin Ugurlu, preşedintele executiv al Organizaţiei musulmanilor din Belgia.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie