VIDEO Papa Francisc a spălat pe picioare 12 deţinuţi din Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc a spălat picioarele a 12 deţinuţi, în Joia Mare

Papa Francisc a oficiat ceremonia din Joia Mare la închisoarea Rebibbia din Roma, unde a spălat şi sărutat picioarele a 12 deţinuţi, atât bărbaţi, cât şi femei, una dintre acestea fiind însoţită şi de copilul ei, relatează Reuters.

Pentru al treilea an consecutiv, Francisc nu a oficiat slujba tradiţională din Joia Mare într-o bazilică, mergând în schimb la oamenii de la marginea societăţii şi incluzând femei.

Predecesorii săi au inclus numai bărbaţi în acest ritual, care comemorează gestul de smerenie făcăt de Iisus Hristos faţă de apostolii săi în noaptea dinaintea răstignirii sale.

Înainte de Francisc, ceremonia se desfăşura întotdeauna la Vatican sau la Bazilica Sfântul Ioan din Lateran. Dar Papa Francisc, dorind să continue tradiţia pe care a lansat-o când era arhiepiscop de Buenos Aires, oficiază slujba în cartierele sărace ale Romei, cu oameni simpli.

El a îngenuncheat în faţa celor şase femei şi şase bărbaţi deţinuţi, a turnat apă pe piciorul drept al fiecăruia, l-a şters cu un prosop şi l-a sărutat. Una dintre deţinute, o femeie de origine africană cu lacrimi în ochi, şi-a ţinut copilul în braţe, iar Papa i-a spălat piciorul acestuia.

Decizia Suveranului Pontif de a include femei şi uneori persoane de alte religii decât cea creştină - o femeie musulmană a participat la ritual în urmă cu doi ani, la un centru de detenţie pentru minori - i-a nemulţumit pe catolicii conservatori.

În timpul slujbei de la biserica "Tatăl Nostru" din cadrul închisorii Rebibbia, Papa le-a spus deţinuţilor că sclavii le spălau picioarele stăpânilor lor în trecut, iar acest gest simbolizează atitudinea serviabilă faţă de alţii şi puritatea spirituală.

Francisc a adăugat că şi el are nevoie de puritate şi vrea să fie "mai mult un sclav în serviciul oamenilor".

Unul dintre participanţii la ceremonie este un deţinut condamnat pentru crime în serie, potrivit televiziunii oficiale a episcopilor catolici italieni, SAT 2000.

Cei 12 deţinuţi selectaţi pentru a reprezenta totalul de 2.100 de persoane încarcerate la Rebibbia sunt originari din Italia, Nigeria, Congo, Ecuador şi Brazilia.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham