VIDEO În numele libertăţii de exprimare, un prezentator meteo critic al schimbărilor climatice îşi citeşte scrisoarea de concediere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ameninţat cu concedierea încă de la lansarea cărţii sale „Climat Investigation“, un prezentator meteo de la postul de televiziune France 2 a anunţat, într-o scurtă înregistrare video, că ameninţarea la adresa sa a fost pusă în practică în cele din urmă, relatează site-ul 20minutes.fr.

Philippe Verdier, prezentatorul rubricii „Meteo“ la France 2, a ales un mod inedit de a-şi anunţa concedierea, survenită pe fondul unor critici din cauza îndoielilor sale legate de problema încălzirii globale, exprimate într-o carte lansată recent.

Concediat pe 13 octombrie, el a ales să-şi exprime nemulţumirea faţă de această decizie într-o scurtă înregistrare video postată sâmbătă pe Dailymotion, „în numele libertăţii de exprimare şi dreptului la informare“.

După lansarea cărţii „Climat Investigation“, jurnalistul francez a devenit ţinta criticilor, iar conducerea postului de televiziune, nemulţumită de climatoscepticismul său, a decis să-l concedieze. Potrivit lui, problema schimbării climatice este amplificată de „studii ştiinţifice manipulate şi politizate“, de „politici care nu servesc decât imaginii“, de „o presă oarbă care se ambalează“ şi de „ONG-uri mercantile şi religii în căutare de noi credinţe“.

Concediat cu o lună înainte desfăşurarea Conferinţei ONU pe tema schimbărilor climatice

Jurnalistul explică, în înregistrarea video, că a primit o scrisoare din partea conducerii postului de televiziune şi a decis să o citească în faţa internauţilor, pentru că îi vizează pe toţi. Jurnalistul citeşte scrisoarea în tăcere, în timp ce pe ecran apare mesajul: „ Philippe Verdier, jurnalist. Concediat de France Télévisions cu o lună înainte de COP 21“.

Contactat de RTL, Philippe Verdier a declarat că s-a simţit „rănit“ şi „înjosit“ de conducerea France Télévisions. Discretă până acum, conducerea postului de televiziune a justificat decizia concedierii făcând apel la o regulă deontologică care prevede „că opiniile personale nu trebuie confundate cu imaginea companiei“.

Conferinţa ONU 2015 pe tema schimbărilor climatice va avea loc la Paris, în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie.


Philippe Verdier ouvre sa lettre de... de Editions_Ring

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi