VIDEO Generalul James, despre apărarea Europei fără SUA: Nu ne putem permite asta. Ce spune militarul american despre rolul României în cadrul NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul dezvoltării Armatei europene (PESCO) ridică semne de întrebare cu privire la fezabilitatea acestuia, în condiţiile în care NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie, este prezentă în Europa.

Cel puţin asta susţine generalul cu patru stele Jones L. James, fost Comandant Suprem al Forţelor Aliate din Europa şi consilier pe probleme de securitate al fostului preşedinte Barack Obama, în cadrul unui interviu.

„Dacă e fezabil nu înseamnă că este şi recomandabil. Eu cred foarte mult în Alianţa transatlantică. Am fost crescut în Europa, am trecut prin Războiul Rece şi am decis să mă alătur Armatei Statelor Unite ale Americii şi am petrecut 40 de ani în uniformă, ajungând tot în Europa, dar am crezut mereu că legătura transatlantică nu ar trebui să fie destabilizată. Trebuie să fim uniţi aici”, arată generalul într-un interviu difuzat de Antena 3. Jones L. James le răspunde celor „care cred că apărarea Europei fără SUA este posibilă” şi consideră că problema este una politică şi nu militară. Iar Aliaţii nu îşi pot permite, din punct de vedere economic, două alianţe distincte.

Întrebat despre care sunt provocările pentru România ca ţară importantă la graniţa estică a NATO, generalul american a declarat că „apărarea Europei începe din Marea Neagra. România, o ţară NATO performantă”. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare