VIDEO Alan Turing, secretul ruşinos al Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Alan Turing, secretul ruşinos al Marii Britanii

Peste 10.000 de persoane cer reabilitarea matematicianului care a decriptat codul Enigma. Destinul tragic al geniului informaticii Alan Turing este readus în actualitate, în aceste zile, prin cererea de reabilitare înaintată guvernului britanic.

Mai citeşte şi:



„Cerem primului ministru să-şi ceară scuze pentru urmărirea la care a fost supus Alan Turing şi care a condus la moartea sa prematură” se arată în petiţia iniţiată de informaticianul John-Graham Cumming şi semnată de alte 18.000 de persoane, printre care scriitorul Ian McEwan şi geneticianul Richard Dawkins.

Textul prin care se cere reabilitarea oficială a lui Turing, considerat unul dintre geniile informaticii şi căruia i se atribuie decriptarea codului Enigma utilizat de nazişti, a fost depus la cabinetul premierului Gordon Brown.

Cumming i-a scris şi reginei, pentru a-i cere ca  „Alan Turing să fie distins cu titlul de cavaler, ca recunoaştere a marelui om care a fost“. „Nu am niciun dubiu că, dacă Turing ar fi trăit mai mult de 41 de ani, strălucirea lui internaţională ar fi fost atât de importantă încât ar fi fost făcut cavaler din timpul vieţii”, scrie acesta.

Scrisoare către MI5

Alan Turing, o victimă a prejudecăţilor din Marea Britanie, din anii ’50  Foto: AFP



O scrisoare a fost trimisă şi serviciilor secrete britanice, MI5, cerându-le divulgarea tuturor informaţiilor despre moartea lui Turing.

Născut în 1912, Alan Turing, matematician genial, a studiat la King’s College din Cambridge. În 1936, este distins cu premiul Smith pentru lucrările sale asupra probabilităţii. În acelaşi an, Turing stabileşte bazele conceptuale ale computerelor, într-un articol intitulat „On computable numbers“.

În octombrie 1950 concepe în premieră un test pentru măsurarea inteligenţei unei maşini, numit testul Turing. La începutul celui de-al doilea război mondial, el reuşeste să descifreze mesajele trimise de Germania nazistă, contribuind la decriptarea codului Enigma. După război, însă, genialul matematician pierde totul. Dezvăluirile despre orientarea sa sexuală – homosexualitatea era, la acea vreme, un delict pedepsit prin lege, în Marea Britanie-  îi ruinează cariera. 

Condamnat la „castrare chimică“

În 1951, Turing tocmai devenise membru al prestigioasei Royal Society, iar cariera sa se afla la apogeu, când poliţia a descoperit că locuieşte împreună cu un alt bărbat. Alan Turing a fost supus oprobriului public şi izgonit de la Bletchley Park, complexul militar unde lucra.

Acuzat de “indecenţă manifestă şi perversiuni sexuale”, el a pledat vinovat, fiind condamnat, în 1952,  la castrare chimică. Umilit şi deprimat, Turing a mai reuşit să lucreze doi ani, după care s-a sinucis mâncând un măr injectat cu cianură. Avea atunci doar 41 de ani. 

Recunoaştere pe jumătate

Contribuţia lui Turing la război a fost totuşi recunoscută în anii ‘70. Din 1966 – un an înainte de legalizarea homosexualităţii în Marea Britanie –  „premiul Turing”, numit şi “Nobelul pentru informatică” este atribuit anual de Association for Computing Machinery, iar o statuie a sa a fost ridicată, în 2001, la Manchester. Matematicianul nu a fost însă nicioadată reabilitat oficial.
Petiţionarii consideră că reparaţia va fi completă când guvernul britanic îşi va cere oficial scuze pentru tratamentul la care a fost supus Turing.

Cu toate acestea, nici iniţiatorul petiţiei, John Graham-Cumming, nu este prea optimist în privinţa şanselor obţinerii acestor scuze. El speră, totuşi, că această campanie va contribui la recunoaşterea mai explicită a operei lui Alan Turing şi că va atrage atenţia britanicilor asupra situaţiei precare în care se află Bletchley Park, fostul complex secret unde a lucrat Turing şi colaboratorii săi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.



Mai multe pentru tine:
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți