Vicepreşedintele SUA la Bruxelles: administraţia americană doreşte aprofundarea relaţiilor cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele american Mike Pence le-a spus oficialilor europeni la Bruxelles că administraţia Trump vrea să „aprofundeze” relaţia Statelor Unite cu Uniunea Europeană. Preşedintele Donald Trump alarmase liderii europeni când a sprijinit decizia Marii Britanii să părăsească Uniunea Europeană şi a sugerat luna trecută că alte ţări ar putea să urmeze.

În convorbirea sa cu Federica Mogherini, şefa politicii externe şi de securitate europeană, Pence a spus că este bucuros de „oportunitatea explorării căilor de aprofundare a relaţiilor”. 

„Astăzi am privilegiul, în numele preşedintelui Trump, de a exprima angajamentul puternic al Statelor Unite de a continua cooperarea şi parteneriatul cu Uniunea Europeană“, a afirmat vicepreşedintele SUA la finalul întrevederii cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

„Indiferent de diferenţele dintre noi, continentele noastre au o moştenire şi valori comune şi, mai presus de orice, acelaşi scop de a promova pacea şi prosperitatea prin libertate, democraţie şi stat de drept. Faţă de toate aceste obiective noi rămânem angajaţi“, a subliniat Pence.

La rândul său, Donald Tusk a spus la finalul convorbirilor cu Mike Pence că Uniunea Europeană poate conta pe sprijinul „fără echivoc“ al Statelor Unite. 

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat luni după-amiază că Statele Unite au în continuare nevoie de un aliat puternic şi unit cum este Uniunea Europeană. Declaraţia lui Juncker a avut loc înainte de o întâlnire crucială cu vicepreşedintele Mike Pence, scrie Reuters.

”Cred că Statele Unite au nevoie ca Uniunea Europeană să fie puternică şi unită pe toate subiectele. Acesta nu este momentul ca Europa să fie divizată în fostele categorii naţionale şi provinciale”, a precizat preşedintele CE.

Între timp, vicepreşedintele american le-a spus oficialilor europeni că administraţia Trump analizează metode pentru a “consolida relaţia” UE-SUA.

La Bruxelles, vicepreşedintele american se mai întâlneşte şi cu Secretarul General al NATO. 

Aflat la Conferinţa de Securitate de la München, la sfârşitul săptămânii trecute, Pence a transmis mesajul preşedintelui Trump că Statele Unite îşi menţin angajamentul „neclintit” de a rămâne „cel mai mare aliat“ al Europei şi că „susţin în mod ferm NATO”.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa