„Vestele galbene“ franceze anunţă că vor participa la alegerile pentru Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Vestele galbene" şi-au anunţat intenţia de a prezenta o listă proprie cu candidaturi la legerile pentru Parlamentul European, având-o în frunte pe Ingrid Levavasseur, una dintre figurile proeminente ale acestei mişcări sociale, potrivit AFP.

Mişcarea Vestelor Galbene din Franţa a numit 10 candidaţi pentru alegerile europarlamentare din mai, însă susţine că doreşte să extindă lista la 79, scrie BBC.

Candidaţii au vârste între 29 şi 53 de ani şi provin din medii diverse. Printre ei se află un manager la o companie privată, un avocat, un asistent social şi o femeie casnică. Şase dintre candidaţi sunt femei şi restul bărbaţi.

Ei şi-au luat denumirea de „Ralierea Iniţiativei Cetăţenişti” sau RIC iar campania va fi condusă de activistul Hayc Shahinyan. Însă deocamdată nu a fost ales un lider oficial.

RIC doreşte să mărească lista de candidaţi până la 79 până pe 10 februarie. Acei candidaţi vor fi aleşi printr-un vot al activiştilor din Vestele Galbene.

Ei vor candida la cele 79 de locuri pe care le are Franţa în Parlamentul European.

RIC trebuie să strângă cel puţin 700.000 de euro pentru a participa la alegeri, conform Le Figaro. Shahinyan a declarat că RIC a strâns până acum 10% din acea sumă, aşa că va cere donaţii sau va încerca alte metode de a strânge fonduri.

RIC a comunicat că „respinge deciziile instituţiilor europene şi dictatele claselor financiare şi tehnocrate, care au uitat ce înseamnă umanitatea, solidaritatea şi planeta”.

Gruparea promite să fie „un purtător de cuvânt al cetăţenilor, care vor fi consultaţi pe toată durata mandatului”.

 

"S-ar putea foarte bine să avem 79 de candidaţi încă de acum, dar am ales să lăsăm lista deschisă participanţilor. Va exista o votare internă între candidaţii actuali pentru a-i desemna pe ceilalţi candidaţi", a asigurat Hayk Shaninyan, un alt lider al "vestelor galbene", care susţine această listă, dar care nu figurează pe ea pentru moment.

"Vizăm o depunere oficială a listei la jumătatea lunii februarie", a afirmat el, asigurând că apelul la candidatura pe listă este adresat "tuturor cetăţenilor".

Ingrid Levavasseur, o asistentă medicală de 31 de ani, care locuieşte în Eure, în Normandia (vestul ţării), renunţase recent să devină cronicara "vestelor galbene" la canalul BFM TV, după ce primise ameninţări.

Printre cele 10 nume de pe listă, ceilalţi candidaţi au între 29 şi 53 de ani, profesii diferite (patron al unei mici întreprinderi, mecanic, jurist, mamă de familie, funcţionar etc).

Această iniţiativă se adaugă unui proiect de listă anunţat în decembrie de cântăreţul Francis Lalanne sub numele de "adunarea cetăţenească a vestelor galbene", care însă nu a mai comunicat nimic în ultimele săptămâni.

Potrivit unui sondaj Elabe publicat miercuri, o listă a "vestelor galbene" este creditată pe locul al treilea, cu 13% din voturi, după Republica în Marş (LREM) , partidul preşedintelui Emmanuel Macron, şi Adunarea Naţională (extrema dreaptă). Aceste sondaje nu se referă totuşi precis la lista "vestelor galbene" anunţată miercuri.

În Franţa nu a mai avut loc niciodată, cel puţin de la Revoluţia franceză încoace, o mişcare protestară atât de dificil de radiografiat din punct de vedere sociologic. Cotidianul Le Figaro evocă un studiu al Fundaţiei Jean-Jaurès potrivit căruia vestele galbene apar ca un mozaic uman, cu mari diferenţe de ordin social, cultural, geografic.

16 la sută dintre francezi se declară “veste galbene”, iar 44 la sută îşi declară simpatia pentru mişcare. 11 la sută dintre “vestele galbene” au studii superioare, 31 la sută ar fi muncitori, 23 la sută funcţionari, 25 la sută lucrători independenţi (în comerţ, agricultură, mici şefi de intreprinderi).În publicaţia L’Express, Laurent Alexandre scrie că de fapt această revoltă din Franţa este una a francezilor de rasă albă care se simt marginalizaţi, uitaţi, ignoraţi, umiliţi, trădaţi de toate partidele politice.

Donald Trump este, în America, o emanaţie a unor resentimente exprimate de americanul de rasă albă, înfricoşat că va fi curînd minoritar în propria sa ţară. "Vestele galbene" ar fi, în Franţa, expresia unei angoase identitare similară. Laurent Alexandre citează specialişti care afirmă că albii vor deveni minoritari în Statele Unite în 2042, iar în Europa la începutul secolului al XXII-lea, deci după 2100. Să fie deci “vestele galbene” o revoltă a unei populaţii având în comun mai degrabă un instinct rasial decât valori morale şi etice, şi pe care clasa politică a ignorat-o, se înteabă autorul?

Forţele de ordine vor purta camere video portabile

Ministrul francez de Interne, Cristophe Castaner, a anunţat miercuri că forţele de ordine vor fi echipate cu camere video portabile pentru a îşi înregistra utilizarea gloanţelor de cauciuc şi a altor arme, relatează site-ul postului France 24.

Dezbaterea privind folosirea gloanţelor de cauciuc a escaladat recent, după ce mai multe persoane au fost rănite în urma manifestaţiilo organizate de susţinătorii mişcării Vestele Galbene.

Pentru a calma situaţia, Castaner a declarat pentru o comisie din cadrul Adunării Generale, marţi, că ofiţerii de poliţie care folosesc astfel de arme trebuie echipaţi cu camere video portabile.

Decizia răspunde "unei cereri pentru transparenţă şi nevoii de a conduce prin exemplu", a declarat ministrul francez.

Cel puţin 1.000 de protestatari şi 1.000 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi de la izbucnirea protestelor din noiembrie 2018.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente