Val de susţinere pentru un britanic arestat pentru că ar fi ajutat o fetiţă de patru ani să treacă ilegal Canalul Mânecii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rob Lawrie şi micuţa Bashar

O petiţie online a strâns mai mult de 45.000 de semnături în favoarea lui Rob Lawrie, un fost militar britanic, care încercat să scoată ilegal din tabăra de refugiaţi de la Calais o fetiţă afgană de patru ani. Britanicului i s-a făcut milă de copil şi a ascuns-o în camioneta sa pentru a o trece Canalul Mânecii şi a o duce la familia sa aflată în Marea Britanie.

Un val de susţinere s-a declanşat în Marea Britanie în favoarea lui Rob Lawrie, un fost militar britanic, în vârstă de 49 de ani, care riscă cinci ani de închisoare pentru că ar fi ajutat un copil afgan, de patru ani, să treacă ilegal Canalul Mânecii, scrie presa franceză şi britanică.

Rob Lawrie, în vârstă de 49 de ani, se află în custodia autorităţilor franceze din 24 octombrie şi riscă cinci ani de închisoare fiindcă a încercat să treacă în Marea Britanie o fetiţă de patru ani, pe nume Bachar, pentru a o scăpa de infernul din lagărul de refugiaţi de la Calais şi a o ajuta să ajungă într-un centru din oraşul britanic Leeds, unde se află o parte a familiei sale, scrie presa franceză şi britanică.

”Cetăţeanul britanic a cerut clemenţă autorităţilor franceze şi o petiţie în sprijinul său a obţinut 45.000 de semnături”. Totul a început în momentul în care Rob Lawrie, care lucra ca voluntar pentru centrul de la Calais, unde transporta ajutoare, a fost rugat de tatăl lui Bachar să o ia cu el în Anglia.

”La început am refuzat”, a spus britanicul , citat de BBC. ”Dar în timpul ultimei mele treceri prin centru, eram aşezaţi în jurul unui foc de tabără . Şi atunci Bachar s-a aşezat pe genunchii mei, s-a cuibărit şi mi-a adormit în braţe. A fost momentul în care mi-am spus că aceasta nu poate fi o viaţă pentru un copil de patru ani”.

A ascuns fetiţa într-un compartiment de deasupra locului conducătorului camionetei sale. Dar la frontieră, poliţiştii au descoperit doi eritreeni agăţaţi de vehiculul său, fără ca el să ştie. Maşina a fost apoi controlată şi fetiţa găsită. Britanicul a fost arestat iar fetiţa s-a întors în jungla din Calais.

Să mai spunem că tabăra de refugiaţi de la Calais şi-a câştigat acest trist renume de junglă din cauza condiţiilor mizere şi a promiscuităţii care domnesc acolo. După cum notează ziarul Le Figaro, care reia şi el povestea lui Rob Lawrie, numeroase organizaţii de caritate din Franţa au interpelat guvernul de la Paris cu privire la condiţiile grele din tabăra de la Calais, cu atât mai mult cu cât iarna se apropie.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată