Val de deportări din Germania: Migranţii din Afganistan şi Balcani vor fi trimişi acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imigranţi în Germania FOTO AP

Ministrul de Interne german, Thomas de Maiziere, a anunţat o înăsprire a politicilor ţării sale privind refugiaţii, care va afecta imigranţii veniţi din Balcani şi Afganistan.

Potrivit acestuia, majoritatea imigranţilor din Afganistan şi „zeci de mii” de migranţi din Balcani vor fi trimişi acasă, relatează Deutsche Welle.

„Numărul repatrierilor, întoarcerilor voluntare şi al deportărilor va creşte semnificativ”, a declarat de Maiziere.

Mai mulţi migranţi ajung acum în Europa din Afganistan decât din orice altă ţară în afară de Siria, o situaţie descrisă de oficialul german drept „inacceptabilă”. Printre ei, spune acesta, se află şi mulţi membri ai clasei de mijloc şi locuitori ai capitalei Kabul, care „ar trebui să rămână acolo şi să ajute la reconstrucţia ţării”, a notat de Maiziere. El a adăugat că şi guvernul afgan are aceeaşi viziune.

În ceea ce îi priveşte pe migranţii din Balcani, ministrul german de Interne speră că procesarea cererilor lor de azil va fi făcută mai rapid şi că zeci de mii dintre ei vor fi trimişi acasă până la finalul acestui an.

Cele mai multe dintre aceste cereri vor fi respinse după ce Germania a adăugat recent Albania, Kosovo şi Muntenegru pe lista ţărilor sigure de origine. Astfel, migranţii din aceste ţări nu mai sunt eligibili pentru a primi azil politic.

Ministrul german de Interne a mai anunţat că va face o vizită în Albania pentru a vedea personal cum sunt gestionaţi deportaţii din Germania.

Circa 11.000 de persoane au fost deportate în acest an din Germania şi alte 27.000 au plecat voluntar, cu sprijin financiar. Germania aşteaptă anul acesta să primească aproximativ un milion de cereri de azil.

De Maiziere a mai declarat că e nemulţumit de acţiunile recente ale Austriei, pe care o acuză că transportă refugiaţi la graniţa cu Germania. Totodată, el a mai spus că cinci poliţişti germani au fost trimişi în Slovenia pentru a ajuta autorităţile de acolo să gestioneze numărul mare de imigranţi care tranzitează ţara.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă