Val de căldură în sudul şi estul Europei. Temperaturi între 40-44 ° C  în sudul României. Câte grade sunt în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vârful de caniculă va fi la începutul săptămânii viitoare, când valul de aer african se va accentua.FOTO Shutterstock

Valul de caniculă se va intensifica în acest weekend, dar şi pe parcursul săptămânii viitoare în sudul şi estul Europei ca urmare a deplasării unei mase de aer tropical din nordul Africii. Astfel în sudul României, Bulgaria, Turcia, spre exemplu, se estimează că, în cursul după-amiezelor, temperaturile înregistrate se vor situa între 40-44 ° C, în timp ce în Grecia vor ajunge şi la 45 ° C.

„Se pare că ultimele zile ale lunii iulie şi începutul lunii august vor aduce cea mai intensă caniculă din vara anului 2021 până în prezent. Se aşteaptă ca temperaturile să depăşească cu mult 40 ° C, în unele zone chiar şi  45 ° C,- în Grecia în weekend. Acest lucru va creşte semnificativ ameninţarea cu incendii în regiunea mediteraneană şi peninsula Balcanică”, potrivit Severe Weather Europe.

Potrivit sursei citate, căldura extremă va persista cel puţin o săptămână, posibil chiar mai mult în sud.

Se estimează ca temperaturile vor depăşi cu mult  40 ° C şi vor ajunge la aproximativ 45 ° C în părţi din peninsula Balcanică de sud, precum şi în Italia şi alte părţi din sud-centrul Mediteranei.

Unele zone din Italia, Serbia, Macedonia de Nord, Albania, România, Bulgaria şi Grecia se vor confurnta cu un val de caniculă extremă şi uscată. Ziua, temperaturile vor ajunge şi la 40 ° C.

Masa de aer din timpul acestei canicule va rămâne destul de uscată şi s-ar putea de asemenea, să crească potenţialul de incendii în zonele sudice ale Europei, unde seceta este gravă.

Cele mai ridicate temperaturi vor fi observate în sud-estul Italiei, posibil şi în estul văii Po din nord, atât vineri, cât şi sâmbătă.

Şi în peninsula Balcanică centrală şi de sud Grecia, Macedonia de Nord, Serbia, estul Croaţiei, sudul României, cea mai mare parte a Bulgariei şi, de asemenea, vestul Turciei se vor înregistra temperaturi de  40-44 ° C în cursul după-amiezelor.

Duminică sunt aşteptate temperaturi de 45 ° C în toată Grecia, 41-42 ° C peste Bulgaria, sudul României şi vestul Turciei.

Vârful de caniculă va fi la începutul săptămânii viitoare, când valul de aer african se va accentua.

Luni, în Bulgaria, Grecia şi vestul Turciei se vor înregitra temperaturi maxime între 42 şi 45 ° C. Aceasta va fi cea mai fierbinte zi a anului pentru regiunea peninsulei din sudul Balcanilor.

În Grecia este valabilă o avertizare cod roşu pentru Thessalia, Ionian Islands, Central Macedonia. Valorile termice vor trece de 40-42 de grade în Grecia de Nord şi se vor apropia sau chiar depăşi 44-45 grade celsius în Grecia Centrală. Turistii care se vor afla acolo trebuie să evite expunerile prelungite la soare. Indicele UV este posibil să atingă valori periculoase pentru corpul uman, peste 9-10 unităţi, potrivit observatornews.ro.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026