Vaccinarea cu mici gratis din Piaţa Obor a ajuns în presa americană. Ce au spus românii: „Am ajuns de râsul lumii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campanie de vaccinare impotriva COVID-19 in Piata Obor din Bucuresti mici FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Românii stau la coadă pentru a se vaccina şi a primi un cupon pentru o porţie de mici - o gustare tradiţională care se vinde în piaţă. Nu este o piaţă oarecare, ci una faimoasă pentru micii ei - nişte cârnăciori condimentaţi şi picanţi, serviţi cu pâine şi muştar, scrie Reuters într-un reportaj realizat în Piaţa Obor.

Începînd de vineri şi pe tot parcursul weekendului toţi cei veniţi să se vaccineze aici primesc gratuit o porţie de mici - în piaţă, în apropierea grătarelor cu mici fumegânzi, a fost instalat un centru mobil de vaccinare.

„Mici au devenit asociaţi cu piaţa Obor. Auzi cuvântul mici, te gândeşti la Obor. Pentru noi este un lucru foarte bun. Suntem cu atât mai fericiţi că oamenii vin să se şi vaccineze aici”, spune managerul restaurantului, Adrian Rebenciuc.

„A trecut ceva timp de când am mâncat mici ultima dată, sunt curioasă ce gust au, am auzit că lumea îi laudă. Dar, ca să fiu sinceră, nu am venit pentru ei, am venit special pentru vaccinul Johnson & Johnson, pentru că pot să-l fac fără programare”, spune Mioara Neacşu, o pensionară în vârstă de 60 de ani, care a venit de dimineaţă pentru a primi vaccinul.

Cu mai multe doze de vaccin disponibile decât este cererea, România a deschis centre de vaccinare fără programare în pieţe, pe aeroporturi şi în sălile de concert şi a trimis medicii din uşă în uşă la sate, unde accesul la vaccin este încă o problemă.

După tot ce s-a întâmplat în spitale şi toţi oamenii care au murit, m-aş fi aşteptat ca mai mulţi oameni să fie interesaţi să se vaccineze. Dar ... oamenii sunt complecşi”, a observat Neacsu.

Vineri, la centrul mobil din Piaţa Obor s-a format o coadă, dar nu toţi cei intervievaţi în piaţă s-au arătat la fel de entuziaşti.

„Nu credeam să văd oameni vaccinându-se pentru trei mici, am ajuns de râsul lumii. De aceea această ţară este aşa cum este. Având în vedere tot ce am citit, am decis să nu mă vaccinez în acest moment", a spus Mirela Nuţă, o vânzătoare din piaţă în vârstă de 53 de ani.

România şi-a ratat obiectivul de a vaccina 5 milioane de oameni până în iunie, doar circa o cincime din populaţie fiind imunizată.  Ezitarea faţă de vaccin s-a răspândit pe fondul neîncrederii înrădăcinate în instituţiile statului, campaniilor de dezinformare şi educaţiei deficitare în ceea ce priveşte vaccinurile, scrie Reuters.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026