UPDATE Traian Băsescu: Lipsa unei decizii pe Grecia afectează România. Suntem în zona de risc, avem 20% din piaţă bănci greceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu Foto: Eduard Enea

Traian Băsescu a declarat duminică, la Bruxelles, după reuniunea liderilor celor 27 de state membre UE că întârzierea deciziilor în privinţa Greciei a scumpit deja costurile de împrumut pentru România, că lipsa unor decizii pe criza datoriilor severane ne afectează în continuare, iar recapitalizarea băncilor din zona euro nu trebuie să însemne retragere de bani de pe piaţa românească. 

„Din păcate, deocamdată, nu avem concluzii, nici decizii nici pe Grecia, nici pe problema recapitalizării băncilor. Au fost însă discuţii foarte utile care sperăm, miercuri, vor duce la concluzii definitive", a declarat preşedintele Traian Băsescu, imediat după încheierea reuniunii celor 27.

„Este de admirat răspunderea pe care şi-au asumat-o liderii din zona euro care plătesc, cu bani publici şi propria responsabilitate politică greşelile altora", a spus Băsescu.

Şeful statului a mai spus că lipsa unei decizii pe Grecia afectează extrem de grav România, pentru că este în zona de risc având 20% din piaţa bancară acoperită de bănci greceşti.

Fără retragere de bani de pe piaţa din România

„Programul de recapitalizare a băncilor trebuie să aibă în vedere menţinerea nivelului de expunere. Nu putem accepta o recapitalizare care să fie adusă la volumele necesare prin retragere de bani de pe piata românească pentru a face faţă crizelor din interiorul zonei euro. Şi asa întârzierea în decizii ne-a generat probleme în ceea ce priveşte finanţarea deficitelor. Am ajuns să ne împrumutăm la dobânzi mai mari decât în 2010", a spus şeful statului. El a adăugat că, în privinţa regulilor bugetare pe care toate statele UE trebuie să le respecte, liderii prezenţi la consiliu au convenit că este nevoie de modificări ale tratatului care se vor discuta în decembrie anul acesta.

 "Consiliul European a luat act de intenţia şefilor de stat sau de guverne din zona euro de a consolida convergenţa economică, disciplina bugetară şi uniunea economică, inclusiv posibilitatea unor schimbări limitate de tratat", anunţă concluziile Consiliului care precizează că orice modificare de tratat trebuie decisă de toate cele 27 de state membre. 

Programul Euro summitului de miercuri: unul mai mare şi două mai mici

Un consiliul pregătitor al tuturor şefilor de stat şi de guverne va mai avea loc miercuri, de la ora 18.00, la Bruxelles, după care liderii din zona euro vor lua deciziile aşteptate pe recapitalizarea băncilor şi fondul de salvare. Tot miercuri va mai fi organizat un ECOFIN, Consiliu al ministrilor de finanţe care se vor întâlni în dimineaţa zilei de miercuri. Şeful statului a anunţat că va avea, în cursul săptămânii viitoare, o întâlnire cu şeful Comisiei Europene, Jose Barroso, pe tema fondurilor europene.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online