UPDATE Operaţiune antiteroristă în Catalonia: Mossos d'Esquadra arestează 18 persoane şi destructurează o celulă jihadistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Optsprezece persoane au fost arestate marţi, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste, la Barcelona şi într-un oraş apropiat, contra unei celule suspectate că voia să comită un atentat, a declarat poliţia regională din Catalonia pentru AFP.

Poliţia catalană a precizat într-un comunicat că ”18 persoane au fost arestate în cadrul unei operaţiuni antiteroriste”, dintre care ”cinci se aflau într-un proces de radicalizare avansat, cu intenţia de a comite un atentat”.

Aceste cinci persoane, arestate sub acuzaţia de terorism, au vârste cuprinse între 33 şi 44 de ani şi locuiau la Barcelona, potrivit aceleiaşi surse.

Trei sunt originare din Algeria, una din Libia şi una din Irak.

Celelalte persoane arestate au diverse naţionalităţi - algeriană, spaniolă, egipteană, irakiană, marocană şi libaneză.

”Grupul apără principiile doctrinei şi acţiunii mişcării jihadiste şi se servea de un important volum de publicaţii care promovează tezele organizaţiei Statul Islamic (SI)”, prezicează Mossos d'Esquadra, poliţia catalană, în acest comunicat.

”Operaţiunea antiteroristă a fost efectuată în această (marţi) dimineaţa la Barcelona şi Igualada”, un orăşel situat la aproximativ 60 de kilometri vest de capitala catalană, a precizat poliţia pe Twitter.

Suspecţii ”aveau intenţia să comită un atentat”, dar acţiunea poliţiei i-a împiedicat ”să aibă capacitatea de a-şi pune în aplicare faptele”, a declarat însărcinatul cu Internele în cadrul Guvernului regional catalan Miquel Buch.

Peste 100 de agenţi au fost desfăşuraţi în cadrul acestei operaţiuni, lansate la ora locală 9.00 (10.00, ora României) şi realizată din ordinul Audienţei Naţionale, cea mai înaltă instanţă madrilenă, însărcinată cu cazuri de terorism, cu privire la ”delicte de terorism” şi ”organizaţie infracţională”.

Şase percheziţii au avut loc la Barcelona şi Igualada.

Potrivit unor fotografi AFP de la faţa locului, agenţi puternic înarmaţi şi cu faţa acoperită supravegheau două imobile percheziţionate, la Barcelona, din care poliţia a ieşit cu saci în care se afla material confiscat.

Barcelona a fost plasată în stare de alertă de sărbători, la sfârşitul anului, în urma unui avertisment de la autorităţile americane cu privire la riscul unui atac terorist.

Metropola a fost ţinta unui atentat la 17 august 2017, când un marocan în vârstă de 22 de ani a intrat pe celebra promenadă Las Ramblas la volanul unei camionete, şi a omorât 14 oameni. El a fugit, după aceea cu o maşină, după ce l-a ucis pe şofer.

Câteva ore mai târziu, cinci complici de-ai săi l-au imitat, intrând cu o maşină în trecători, în staţiunea balneară Cambrils, după care au trecut la atacuri cu cuţitul şi au înjunghiat mortal o femeie.

Acest dublu atac a fost revendicat de organizaţia SI.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online