UPDATE Cel puţin 27 de răniţi în sudul Spaniei, în urma deraierii unui vagon de tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 27 de persoane au fost rănite în urma deraierii unui vagon între oraşele Malaga şi Sevilla, în sudul Spaniei, relatează The Spain Report.

UPDATE 14.20 Accidentul feroviar produs miercuri dimineaţă în Spania, între oraşele Malaga şi Sevilla, s-a soldat cu cel puţin 27 de răniţi, dintre care doi sunt în stare gravă, relatează The Spain Report.

- Ştirea iniţială -

Mai multe persoane au fost rănite în urma deraierii unui vagon între oraşele Malaga şi Sevilla, în sudul Spaniei, au anunţat miercuri oficiali feroviari, relatează The Associated Press.

Primele elemente ale anchetei arată că vagonul a deraiat în urma unor ploi semnificative în regiune peste noapte, a declarat un purtător de cuvânt al companiei spaniole de infrastructură feroviară Adif.

Mai multe persoane au fost rănite, a declarat acest oficial sub protecţia aninimatului în conformitate cu reglementările companiei, fără să ofere alte detalii.

În total 21 de persoane au fost rănite, între care una grav, potrivit serviciilor medicale regionale, citate de agenţia privată Europa Press.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL