UPDATE Atacuri armate în Germania soldate cu nouă morţi. Suspectul, găsit mort alături de un alt cadavru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Miercuri noapte au avut loc două atacuri armate în oraşul Hanau, din apropiere de Frankfurt, în care nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva persoane au fost rănite.

UPDATE 09:15  Publicaţia Bild a relatat că suspectul este un cetăţean german cu permis de port-armă, iar în maşina acestuia au fost găsite muniţie şi încărcătoare. El a lăsat o scrisoare în care îşi exprima convingeri de extremă-dreapta, potrvit Reuters. 

Primul atac a avut loc la barul Midnight din centrul oraşului, iar al doilea la barul Arena Bar & Cafe din cartierul Kesselstadt.

Clientela celor două localuri este formată preponderent din kurzi.

În urma atacurilor a fost declanşată o urmărire care a durat şapte ore, în timp ce poliţiştii au căutat mai mulţi trăgători.

Bilanţul iniţial al morţilor a fost de opt, dar acesta a crescut la nouă în primele ore ale dimineţii, persoana decedând din cauza rănilor.

Un consilier local al oraşului Hanau, Katja Leiker, a declarat că a fost o noapte ”îngrozitoare”, adăugând: ”să sperăm că recuperarea răniţilor va decurge fără probleme. Este un scenariu oribil pentru noi toţi”.

Martorii au relatat că au auzit circa o duzină de focuri de armă în primul bar.

UPDATE 07:20 Poliţia din Hanau a anunţat, într-o postare pe Twitter, că autorităţile au găsit cadavrul atacatorului în locuinţa sa din oraşul german. Alături de el se afla o altă persoană decedată, despre care anchetatorii nu au oferit alte informaţii.

”Locuinţa a fost blocată şi cercetată de forţele speciale ale poliţiei. Au fost găsite două corpuri. Una dintre persoanele decedate este cel mai probabil agresorul. În prezent nu există indicii referitoare la existenţa altui atacator”, potrivit poliţiei.


Poliţia a confirrmat că cele 2 atacuri s-au soldat cu un număr mare de răniţi şi cel puţin opt morţi.

Primul atac s-a produs într-un bar din centrul oraşului, iar al doilea atac a avut loc în  cartierul Kesselstadt, relatează BBC.

În primul atac şi-au pierdut viaţa trei persoane şi alte cinci au decedat în timpul atacului din Kesselstadt. În acest moment suspecţii au fugit de la faţa locului şi sunt în libertate.

Conform presei locale, se speculează că atacurile ar fi vizat baruri cu specific arab, radioul regional Hessenschau anunţând împuşcături în două baruri unde clienţii fumează frecvent narghilea.

Un număr mare de poliţişti au fost trimişi la faţa locului iar în acest moment orasul este survolat de elicoptere care îi caută pe făptaşi împreună cu zeci de echipaje de poliţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €