Uniunea Europeană nu permite Elveţiei să renegocieze Acordul de liberă circulaţie pentru persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uniunea Europeană nu permite Elveţiei renegocierea Acordului de liberă circulaţie pentru persoane FOTO Arhivă Adevărul

Uniunea Europeană a refuzat de curând cererea autorităţilor de la Berna privind renegocierea Acordului de liberă circulaţie a persoanelor, măsură prin care Elveţia doreşte să limiteze imigraţia, relatează AFP.

Hotărârea în acest sens a fost luată joi, la Bruxelles, de către ambasadorii celor 28 de ţări ale UE, care au anunţat că vor prezenta concluzia lor într-o scrisoare oficială adresată autoritaţilor de la Berna.

Elveţia a anunţat încă de la începutul anului că doreşte să impună cote de imigraţie pentru şederile pe termen scurt ale străinilor, pentru locuitorii din zonele de graniţă, precum şi pentru cei care vor să se instaleze definitiv în această ţară.

Autorităţile elveţiene au organizat la 9 februarie un referendum, la iniţiativa partidului UDC (dreapta populistă), în care circa 51% dintre alegători au votat în favoarea unei limitări a imigraţiei.

În numeroase rânduri, Uniunea Europeană a declarat, inclusiv prin vocea preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, că nu va negocia cu autorităţile elveţiene principiului privind libera circulaţie a persoanelor.

„Elveţia este cea care trebuie să vină cu soluţii. Nu eu şi nici Comisia. Există deja contacte între Bruxelles şi autorităţile elveţiene, dar să nu-şi facă nimeni iluzii: nu vom negocia principiul liberei circulaţii”, declara José Manuel Barroso, la 14 februarie.

Deşi nu face parte din Uniunea Europeană, Elveţia a decis din anul 2002 să îşi deschidă propria piaţa a muncii pentru toate persoanele active ale Uniunii. În prezent, rata şomajului din Elveţia este de doar 3%, ceea ce atrage în fiecare an mii de europeni dornici să îşi găsească un loc de muncă.

Mai exact, circa 80.000 de europeni se instalează anual în Elveţia, număr considerat de-a dreptul insuportabil de către partidul Uniunea Democratică de Centru (dreapta populistă).

Oficialii Uniunii Europeane au avertizat că în cazul în care Elveţia va decide să pună capăt acordurilor de liberă circulaţie, toate celelalte acorduri care leagă Berna de UE vor fi denunţate.

În anul 2013, proporţia numărului de străini care se află în Elveţia era de aproape 24 la sută (1,88 milioane de persoane) din totalul populaţiei. Înainte de semnarea acordului privind libera circulaţie, ponderea străinilor era de 20%.


Citeşte şi:

Comisia Europeană îşi exprimă „regretul” în legătură cu votul Elveţiei privind limitarea imigraţiei

Comisia Europeană şi-a exprimat, duminică, regretul în legătura cu rezultatul refendrumului organizat de Elveţia în privinţa limitării imigraţiei, informează AFP.

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene încearcă să-i liniştească pe străini în legătură cu limitarea imigraţiei

În urma neliniştilor afişate de străinii din Elveţia în legătură cu noul referendum aprobat de această ţară privind limitarea imigraţiei, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Didier Burkhalter, a declarat recent că orice fel de schimbare nu îi va afecta pe care care au venit deja şi că „nimic nu se schimbă imediat”, informează Agerpres.

Şeful comerţului exterior al Federaţiei Elveţiene de Afaceri: „Avem nevoie de oameni care să lucreze, deoarece noi nu am instruit suficiente persoane”

Într-un interviu oferit pentru postul german Deutsche Welle, în contextul rezultatului scrutinului de duminică, şeful comerţului exterior al Federaţiei Elveţiene de Afaceri, Jan Atteslander, declara că Elveţia a fost mereu o ţară internaţională, iar lipsa imigranţilor se va resimţi în economie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie