Ungaria anunţă că va folosi armata pentru a proteja graniţa împotriva valului de imigranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Macedonia imigranti gaz lacrimogen FOTO AFP/Getty Images

Ungaria, care se află în spaţiul Schengen, construieşte un gard în jurul graniţei sale cu Serbia pentru a bloca imigranţii.

Parlamentul Ungariei a dezbătut posibilitatea implicării armatei în problema imigranţilor, după ce oficialii poliţiei au declarat că 2.533 de persoane au trecut graniţa ţării într-o singură zi, conform theguardian.com. Cei mai mulţi dintre imigranţi sunt din ţări precum Siria, Afganistan şi Pakistan. 

„Guvernul Ungariei şi Cabinetul de Securitate Naţional a pus în discuţie implicarea armatei în protejarea graniţei Ungariei şi a Uniunii Europene” a declarat Zoltan Kovacs, purtătorul de cuvânt al Guvernului, informează sursa citată.

Valul de imigranţi a afectat şi Macedonia, care a primit aproximativ 3.000 de persoane pe zi, în timp ce graniţa Greciei a fost trecută de un număr de aproximativ 50.000 de imigranţi. Aleksandar Vucic, prim ministrul Serbiei, a declarat că Serbia a fost invadată de 10.000 de imigranţi, şi că prevederile susţin că situaţia se va înrăutăţi. 

   

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort