Ungaria a aprobat: Va dona Chinei un teren pentru a construi o universitate comunistă, cu secţie pentru spioni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decizia lui Viktor Orban a generat numeroase proteste în Budapesta.

Universitatea chineză Fudan a primit un teren în Budapesta, conform deciziei luate marţi de Parlamentul maghiar. Aici, chinezii urmează să construiască un campus universitar de talie internaţională, în valoare de două miliarde de dolari.

Decizia lui Viktor Orban este contestată de opoziţie, care consideră că face o favoare Beijingului. De altfel, votul a venit chiar a doua zi după summitul NATO, la care şefii de stat şi de guvern au evidenţiat, între altele, „provocările“ generate de China la adresa ordinii mondiale. Oponenţii lui Orban se tem că viitorul campus ar putea submina calitatea învăţământului superior şi ar putea fi un adevărat „cal troian” al Chinei în Europa, Beijingul urmărind să-şi crească influenţa în Ungaria şi implicit în Uniunea Europeană, scrie Reuters.

Referendum pentru universitate

Până la finalul anului viitor, guvernul maghiar trebuie să prezinte Parlamentului un plan final al proiectului, inclusiv costurile acestuia. Din cauza disputelor stârnite în urma acestui vot, Viktor Orban a spus că proiectul va fi supus unui referendum.

De pe urma acestui vot poate profita chiar rivalul politic al lui Orban, actualul primar al Budapestei, Gergely Karacsony. Acesta susţine că 96% dintre locuitorii Budapestei nu îşi doresc o universitate comunistă chineză pe locul unde ar fi trebuit să fie un cămin pentru studenţi. În aprilie 2022, în Ungaria vor avea loc alegeri legislative, iar Karacsony îşi doreşte ca referedumul promis de premier să aibă loc înaintea alegerilor.

Universitatea Fudan este una dintre cele mai cunoscute instituţii de învăţămând din China, însă este şi una controversată. O investigaţie a centrului de jurnalism de investigaţie Direkt36 a arătat că Fudann are legături strânse cu serviciile de informaţii chineze, mai ales că în 2011 şi-a deschis propria sa şcoală de spioni. Universitatea este considerată şi o şcoală de elită a Partidului Comunist, cel puţin un sfert dintre studenţii săi fiind membri de partid.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție