Unde a dispărut Macron? Președintele francez, de negăsit în mijlocul crizei politice

0
0
Publicat:

Liderul francez Emmanuel Macron a "subestimat nemulțumirea publicului față de personalitatea sa", a declarat un oficial francez pentru POLITICO. Președintele Franței nu a mai fost văzut în public de aproape două săptămâni.

Emmanuel Macron Foto EPA EFE

Ultima oară când Macron a fost văzut în public, acesta purta o jachetă de aviator închisă la culoare, ochelari de soare asemănători cu celebra ținută din Top Gun și o șapcă neagră de baseball.

Apariția sa a atras atenția atât pe rețelele de socializare, cât și la posturile de televiziune.

Dar în ciuda momentului de gloria, se pare că liderul francez a făcut un pas în spate de la viața publică. În afară de angajamentele internaționale, acesta nu a mai fost văzut în public de aproape două săptămâni.

Duminica trecută, în loc ca Macron să apară la televizor pentru a-și consola candidații înfrânți, Palatul Elysee a publicat un comunicat scurt din partea președintelui, care făcea apel la unitate.

Pentru prima dată, alianța lui Macron, care suferea deja în urma unei înfrângeri în alegerile europene din iunie, a fost aruncată în luptă fără liderul său.

Iar adevărul este că nici măcar aliații lui nu și-l mai doresc în campanie, spun jurnaliștii de la Politico.

"I s-a spus să se oprească (din a mai face campanie)...Și nu e vorba că ne-a ascultat mesajul, e vorba că a fost forțat să îl asculte", a declarat un oficial din partidul Renașterea, sub anonimitate.

În ultimele săptămâni, mai mulți membri ai formațiunii politice au făcut lobby pentru a-l ține pe Macron departe de campanie, mișcare denumită de unul dintre aliații cheie drept "de-Macronizare".

"(Președintele) a subestimat cât de nemulțumit este publicul de personalitatea sa", a mai declarat oficialul.

Macron, izolat la Elysee

La fel cum Napoleon a fost forțat să plece în exil, se pare că Macron s-a izolat la Palatul Elysee, unde se pregătește de următoarea bătălie: să conducă Franța după o posibilă înfrângere din cel de-al doilea tur al alegerilor, care va avea loc druminică. Asta pentru că președintele francez ar putea să fie forțat să împartă guvernul cu partidul extremist Adunarea Națională a lui Marine Le Pen.

În ultimele zile, Macron a fost ocupat să își adune influența, să numească mai mulți oficiali de top în Franța și să își ajute aliații să obțină funcții cheie la Bruxelles, mișcare ce a făcut-o pe Le Pen să îl acuze că organizează "o lovitură de stat administrativă".

Potrivit mai multor oficiali, președintele se pregătește acum pentru mai multe scenarii, inclusiv o coaliție guvernamentală care ar putea să excludă extrema dreaptă.

Mai mulți aliați ai lui Macron au luat în considerare construirea unei coaliții similare cu cea a partidelor din Spania sau Germania..

"Poate este o oportunitate de a reiventa modul în care guvernăm (...) cu mai multe grupuri politice de dreapta, de stânga și de centru, care ar putea să lucreze împreună, la câte un proiect pe rând", a declarat premierul francez, Gabriel Attal, la un post de radio.

O astfel de alianță depinde foarte mult de rezultatul alegerilor de duminică și poate fi posibilă doar dacă Macron este de acord să lucreze cu extrema stângă, sau dacă Socialiștii, Ecologiștii și Comuniștii sunt de acord să se rupă de partenerul său, Franța Nesupusă (La France Insoumise).

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."