Una zice, alta face: în spatele uşilor închise, Boris Johnson nu exclude amânarea Brexitului. Cererea pregătită pentru UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda declaraţiilor bombastice şi alarmiste, premierul britanic Boris Johnson recunoaşte că este nevoit să ceară amânarea Brexitului cu cel puţin trei luni.

Deşi spune în public că îşi va scoate ţara din UE la 31 octombrie, Boris Johnson ia în calcul să solicite amânarea Brexitului cu cel puţin trei luni. Informaţia provine din documente trimise de Guvernul britanic în instanţă.

Alarmaţi că Boris Johnson ar putea ocoli legea care îl obligă să prelungească oficializarea Brexitului până la găsirea unui acord cu UE acceptat de parlamentarii de la Londra, militanţi anti-Brexit au cerut Curţii Supreme din Scoţia să dea un ordin care să îl oblige pe premierul britanic să respecte cadrul legal. Dar, potrivit unor documente trimise în instanţă de Guvernul britanic, premierul a acceptat deja ideea cu privire la trimiterea unei scrisori către UE pentru a solicita amânarea Brexitului în cazul neajungerii la un acord de ieşire până la 19 octombrie, scrie BBC.

Această acţiune este în contradicţie cu cuvintele lui Johnson, care spunea luna trecută că ar prefera să fie „mort într-un şanţ“ decât să nu îşi scoată ţara din UE la 31 octombrie.

Ajuns la putere la sfârşitul lui iulie cu promisiunea de a înfăptui Brexitul la 31 octombrie, Johnson a prezentat miercuri planul său pentru părăsirea UE.

„Da, Regatul Unit face un compromis şi sper într-adevăr că prietenii noştri europeni vor înţelege şi vor face un compromis la rândul lor“, a declarat el în faţa membrilor Partidului Conservator reuniţi la Manchester, în nord-vestul Angliei.

El nu a intrat în detalii tehnice, însă a avertizat că, în cazul unei respingeri a planului său, Regatul Unit este „pregătit“ de o ieşire fără acord („no deal“), un scenariu temut de mediile de afaceri.

„Vom ieşi din UE la 31 decembrie orice s-ar întâmpla“, a insistat Johnson.

Parlamentul European a respins joi planul premierului conservator britanic, apreciind că nu poate constitui baza unui acord.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor