Un viceministru polonez avertizează că există un risc grav de război cu Rusia

0
Publicat:

Viceministrul Apărării din Polonia, Marcin Ociepa, a declarat miercuri că „există un risc grav de război cu Rusia în următorii 3 până la 10 ani”, ceea ce justifică investiţiile semnificative ale ţării sale în domeniul militar.

Exercițiu al armatei poloneze FOTO EPA-EFE

Într-un interviu publicat de cotidianul polonez Dziennik Gazeta Prawna, Ociepa subliniază că Polonia trebuie „să folosească acest interval de timp pentru a se reînarma cât de mult se poate”.

Ociepa s-a pronunţat în favoarea creşterii bugetului pentru apărare, care va ajunge la 20,5 miliarde de euro în 2023 şi va presupune 3% din Produsul Intern Brut al ţării, precum şi alocarea unui fond extraordinar de sprijin forţelor armate poloneze, care presupune cheltuieli suplimentare de 8,5 miliarde de euro.

„Vă rog, iertaţi-mă, dar a intra acum în detalii despre cum vom acoperi aceste cheltuieli este o chestiune complet secundară”, a afirmat Ociepa, care, după ce a insistat că „trebuie să ţinem seama de realitatea geopolitică” apărută după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, a concluzionat că „datoria guvernului polonez este să găsească aceşti bani şi să-i cheltuiască aşa cum trebuie”.

Recent, ministrul apărării polonez, Mariusz Blaszczak, a amintit că se are în vedere folosirea a 120 de miliarde de euro pentru extinderea şi modernizarea armatei poloneze, ceea ce presupune „cea mai mare investiţie din istoria” ţării în acest domeniu şi care va dota Polonia „cu cele mai mari forţe terestre din întreaga Europă”.

Ociepa a trecut în revistă contractele de achiziţii de armament pe care Polonia le-a ratificat în ultimele luni şi care includ achiziţia a 366 de tancuri Abrams şi 32 de avioane de luptă F-35 din SUA, 48 de avioane FA-50 şi 180 de tancuri K2 din Coreea de Sud şi 648 de tunuri autopropulsate fabricate pe plan naţional şi câteva deminoare Kormoran.

Totodată, viceministrul polonez a anunţat că executivul de la Varşovia intenţionează să incorporeze în forţele navale ale ţării mai multe fregate.

În ceea ce priveşte proiectul de a creşte numărul militarilor profesionişti până la 300.000, de la 115.00 în prezent, Ociepa a apreciat că, „în timp ce în 2015 existau doar 95.000 (de militari profesionişti), în prezent 150.000” şi a calificat drept „o mare provocare” demersul de a spori şi mai mult aceste efective.

Guvernul le oferă tinerilor polonezi posibilitatea de a se înrola într-un serviciu militar voluntar, cu posibilitate de prelungire anuală. Cei care se înscriu în acest program sunt retribuiţi cu 1.000 de euro pe lună, primesc „pregătire de luptă esenţială” în timpul primului an şi ulterior, dacă decid să continue, pot avea acces la importante avantaje oferite de stat.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG