Un „proiect nebunesc“ al lui Erdogan face valuri pe Bosfor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, nu renunţă la un ambiţios proiect al său, în ciuda criticilor vehemente venite din partea ecologiştilor, arheologilor şi economiştilor.

Construcţia unui canal paralel cu Bosforul, un proiect despre care preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a vorbit pentru prima dată în 2011, pe vremea când era premier, are toate şansele să se materializeze în curând. 

Şi asta în ciuda faptului că foarte multe voci au criticat vehement această construcţie, avertizând cu privire la riscurile pentru mediul înconjurător, pentru valoroase situri arheologice, dar şi cu privire la costurile sale uriaşe, notează Politico.eu, amintind că Turcia se confruntă cu o serie de probleme economice.

Deşi din 2011 până în prezent nu au fost făcute progrese în privinţa acestui proiect, luna trecută, în timpul unei vizite la Belgrad, Serbia, liderul de la Ankara a afirmat că lucrările vor începe în numai câteva luni.

„Deschiderea unui nou canal paralel cu Bosforul, pe care îl numim Kanal Istanbul, este visul meu“, a afirmat Erdogan pe data de 10 octombrie, adăugând că fundaţia va fi turnată la sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2018. „Există canalul Suez, există canalul Panama şi va exista şi Kanal Istanbul“, a adăugat el. 

Canalul face parte dintre ambiţioasele proiecte de construcţie, printre care se numără al treilea aeroport din Istanbul şi mai multe poduri, ce ar urma să fie finalizate până în anul 2023, când se împlinesc 100 de ani de la fondarea republicii turce. 

Guvernul estimează că valoarea proiectului se va ridica la 10 miliarde de dolari, însă criticii spun că, în realitate, costurile presupuse sunt mult mai mari.

„Un proiect de coşmar“

Acest canal, cu o lungime de 43 de kilometri, s-ar întinde de la Marea Neagră via lacul Küçükçekmece până la Marea Marmara, trecând prin păduri, câmpii şi diverse surse de apă dulce. 

Deşi sunt disponibile foarte puţine informaţii referitoare la această construcţie, care nu figurează oficial în planurile de dezvoltare a infrastructurii, activiştii de mediu sunt deja în alertă.

„Ei înşişi îl numesc «proiectul nebunesc», dar noi îl numim proiectul de coşmar“, a declarat Onur Akgül, membru al unui grup din Istanbul dedicat protecţiei mediului.

La rândul lor, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că un astfel de canal ar perturba fragilul echilibru între Marea Neagră, la nord de Istanbul, şi Marea Marmara, aflată la sud de oraş. Potrivit lor, canalul ar provoca o creştere a acidului sulfhidric în Marmara, ceea ce ar face ca Istanbulul să capete un miros de ouă stricate.

În plus, construcţia ar putea afecta situri arheologice de o valoare inestimabilă, precum Bathonea. De asemenea, la nord de lacul Küçükçekmece, în apropiere de potenţialul canal, se află ruinele uneia dintre cele mai vechi aşezări umane din Europa.

Din punct de vedere ecologic, spun specialiştii, canalul ar afecta mai multe rute migratorii şi chiar supravieţuirea unor specii de peşti. Şi, nu în ultimul rând, ar duce la poluarea unor surse de apă dulce, iar pe altele le-ar distruge în totalitate, ceea ce ar reprezenta o reală problemă pentru populaţia Istanbulului. 

Autorităţile invocă raţiuni economice

În acest timp, Guvernul de la Ankara susţine că Bosforul, strâmtoarea care separă Europa de Asia,  nu mai poate face faţă traficului naval în creştere, acest curs de apă fiind traversat anual de aproximativ 53.000 de vase.  În septembrie, ministrul Transporturilor, Ahmet Arslan, a respins afirmaţiile potrivit cărora preconizata construcţie va avea un impact negativ asupra mediului şi asupra siturilor istorice.  

Totodată, în timp ce Guvernul susţine că proiectul va fi benefic pentru economia Turciei, unii economişti şi-au exprimat îndoielile cu privire la viabilitatea acestuia. Există voci care spun că mulţi dintre specialiştii în urbanism sunt conştienţi de faptul că proiectul nu este sustenabil, însă nu îl critică de teamă că şi-ar putea pierde locurile de muncă.

De la tentativa de puci din luna iulie a anului trecut, aproximativ 150.000 de oameni au fost concediaţi într-o campanie de epurare care a vizat oponenţii regimului. 

Te-ar putea interesa:

VIDEO Cum a fost împuşcat militarul nord-coreean în timp ce încerca să fugă în Coreea de Sud. Imagini surprinse de camerele de supraveghere de la graniţă

Mister cu privire la scopul tactic al uneia dintre cele mai ciudate arme dezvoltate de către Rusia: o super-torpilă nucleară

Uber a plătit 100.000  de dolari unor hackeri şi a ascuns faptul că informaţiile a peste 57 de milioane de utilizatori au fost furate

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”