Un nou val de lăcuste distruge culturile în Sardinia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou val de lăcuste distruge culturile de pe Insula italiană Sardinia, unde au sosit cu o lună mai devreme decât în anii precedenţi, relatează The Guardian.

Zona cea mai grav afectată este provincia Nuoro, unde lăcustele au decimat culturile de pe o suprafaţă de 25.000 de hectare de teren, după invazia din 2019, care este caracterizată ca fiind cea mai gravă invazie din ultimele decenii. Alte invazii ale lăcustelor au avut loc în 2020 şi în 2021.

Leonardo Salis, preşedintele unităţii Nuoro din Coldiretti, asociaţia fermierilor italieni, a declarat că lăcustele au distrus culturile de pe un câmp întreg, lunile de muncă şi investiţii ale fermierilor fiind în van. De asemenea, lăcustele distrug şi grădini de legume.

Salis a mai precizat că, după trei ani de plângeri şi propuneri către autorităţi pentru a combate insectele, ”suntem şocaţi că încă vorbim despre invazia lăcustelor”.

„Fermierii sunt acum dezamăgiţi, iar în acest an, unii şi-au schimbat planul de recoltă pentru a încerca să limiteze pagubele pentru că ştiau că nimic nu se va schimba. Printre altele, nu au primit niciun euro până la ora actuală pentru a despăgubi prejudiciul suferit”, a adăugat el.

Gabriella Murgia, consilierul pentru agricultură al insulei, a declarat, luni, că un grup de lucru care caută soluţii de combatere a lăcustelor lucrează fără încetare.

„Este necesară colaborarea maximă a fermierilor şi a tuturor celorlalte părţi interesate”, a spus ea.

Infestarea vine la câteva zile după ce autorităţile regionale au aprobat 2 milioane de euro în despăgubiri pentru fermierii ale căror culturi au fost deteriorate de insecte în 2021.

„Invazia lăcustelor a devastat zona rurală din Nuoro, cauzând falimentele mai multor companii. Despăgubirile sunt esenţiale pentru a permite fermierilor să facă faţă unei scăderi accentuate a veniturilor lor, garantând sprijin concret în faţa unei situaţii de urgenţă care a exacerbat dificultăţie din ultimii ani”, a declarat Christian Solinas, preşedintele Sardiniei, pentru cotidianul italian L’Unione Sarda.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort