Un migrant african a încercat să ajungă în Elveţia ascuns într-o valiză VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grănicerilor nu le-a venit să creadă că migrantul s-a ascuns într-o valiză

Grănicerii elveţieni care efectuau controale în gara din Chiasso, o localitate din cantonul elveţian Ticino, situată în apropiere de frontiera cu Italia, au avut o surpriză de proporţii: într-o valiză aflată într-un tren care tocmai intrase în gară se afla un migrant din Eritrea.

Atenţia grănicerilor, care se urcaseră în vagon pentru verificări, a fost atrasă de o valiză care avea o formă ciudată şi care părea foarte grea, relatează thelocal.ch.

Ca urmare, aceştia au decis să scoată valiza din tren. În momentul în care au amplasat-o pe o platformă, au constatat că din ea încearcă să iasă un migrant-contorsionist.

Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, nu avea actele necesare pentru a pleca din Italia spre Elveţia, aşa că un prieten care putea călători legal l-a ajutat să se ascundă în bagajul său. 

Grănicerii elveţieni nu s-au arătat deloc impresionaţi de această situaţie şi i-au trimis pe cei doi înapoi în Italia.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”