Un MiG s-a prăbușit în Croația. Cei doi piloți s-au catapultat

0
Publicat:

Un avion MiG al Forţelor Aeriene Croate s-a prăbuşit la 6 decembrie 2022 în timpul unui zbor de antrenament. Piloţii au reuşit să se catapulteze.

MiG FOTO EPA EFE

Avionul de producţie sovietică s-a prăbuşit în jurul orei 14.00 (13.00 GMT), în apropierea oraşului Slatina din estul Croaţiei, într-o zonă nelocuită, a precizat aceeaşi sursă. Cei doi piloţi au fost găsiţi în stare stabilă, dar vor fi totuşi internaţi pentru analize, a precizat aceeaşi sursă.

Croaţia, membră a UE şi NATO, a cumpărat anul trecut douăsprezece aeronave Rafale second-hand produse în Franţa pentru a înlocui MiG-urile sale învechite. Primele Rafale sunt aşteptate în Croaţia în 2024.

Prim-ministrul croat Andrej Plenkovic a declarat marţi după-amiază la Tirana că se bucură că ambii piloţi ai MiG-ului-21 al Forţelor Aeriene Croate (HRZ) sunt în viaţă după accidentul de lângă Slatina şi că o anchetă va stabili circumstanţele, adăugând că există în mod clar unele defecţiuni tehnice, notează agenţia HINA.

Ambii piloţi sunt în viaţă, unul dintre ei este rănit, iar aparatul a fost găsit. Acesta a fost un zbor obişnuit de antrenament al HRZ şi a existat în mod clar o defecţiune tehnică ce a cauzat prăbuşirea acestui MiG-21.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”