Video Un lup a fost filmat urmărind o mamă cu copilul în cărucior, în Italia VIDEO

0
Publicat:

Dacă la noi vuieşte mass-media despre urşi care ajung până în sate sau oraşe şi despre oameni care le dau să mânânce şi fac selfie-uri cu ei, iată că în Italia se întâmplă acelaşi lucru, dar cu lupii.

Incidentul s-a petrecut în nordul Italiei, la Pozza di Fassa, o comună aflată la 1.400 de metri altitudine, în provincia Trentino, nordul Italiei şi se pare că nu este unul izolat, potrivit Il Dolomiti, un ziar local.

În filmarea video preluată de „Associazione per la Cultura Rurale”, se vede cum, pe pârtia de schi, un lup se apropie de o mamă care își plimbă copilul în cărucior. Când femeia îl observă, grăbeşte pasul, dar lupul o însoţeşte o porţiune de drum.

Paolo Scarian, administratorul paginii de facebook „Fiemme e Fassa il ritorno del lupo”, a declarat în presa locală că nu este prima dată când animalul sălbatic este surprins pe pârtia de schi.

„Noi furnizăm informații de ani de zile. Cu ajutorul grupului nostru, povestim despre situația din văile noastre, care nu a făcut decât să se înrăutățească. În ciuda numeroaselor videoclipuri publicate, în care lupii sunt hrăniţi de oameni în locuri publice și din acest motiv au devenit foarte îndrăzneţi, instituțiile nu au intervenit niciodată. Care este rezultatul? Că acum ne aflăm în Valea Fassa cu un specimen care nu este doar îndrăzneţ, ci și periculos” - a spus acesta.

Deşi prezenţa lupului pe pârtia de schi, într-o zonă în care vin foarte multe familii cu copii, creează teamă în rândul oamenilor, din partea administrației regionale Trentino nu vine nicio reacţie.

„În ciuda numeroaselor semnale de alarmă lansate nu doar în cuvinte, ci și cu fotografii și mărturii video, administraţia provinciei nu a făcut nimic pentru a informa populația sau pentru a schimba lucrurile”, spune Paolo Scarian.

Imaginile cu lupul care o urmărea pe mama cu copilul în cărucior au fost surprinse de fotograful profesionist Pierluigi Orler și trimise imediat grupului de pe facebook „Fiemme e Fassa il ritorno del lupo”. Paolo Scarian spune: „Am alertat imediat pădurarul și am trimis mai departe imaginile consilierului Filippo Degasperi. De asemenea, am luat legătura cu Piero Papik Genovesi din Ispra, zoolog și expert în conservarea speciilor de animale, care a vizionat înregistrarea video și a raportat că nu a primit nicio sesizare până în prezent. El, s-a angajat, în numele organizației, să informeze imediat autorităţile din provincie”.

În astfel de situaţii, „instituțiile nu mai pot rămâne tăcute. Trebuie organizate cât mai repede întâlniri de informare a populației și trebuie eliminat din teritoriu acest exemplar periculos”, conchide Scarian.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat