Un hoţ din Marea Britanie, bătut până la sânge de un pensionar de 72 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un hoţ din Marea Britanie care a pătruns în casa unui vecin şi l-a ameninţat cu un cuţit a fost aspru pedepsit de propria lui victimă, care s-a dovedit a fi un fost boxer. Pensionarul în vârstă de 72 de ani l-a predat poliţiştilor pe tânărul infractor cu faţa sângerândă şi cu vânătăi.

Frank Corti, care a fost soldat al Royal Engineers între 1956-1958, unul dintre corpurile armatei Marii Britanii, a evitat tăişul armei şi l-a atacat pe Gregory McCallium, un tânăr de 23 de ani, potrivit ziarului „The Telegraph”.

După ce i-a dat doi pumni în faţă, pensionarul l-a imobilizat pe McCallium şi l-a predat poliţiştilor cu buza spartă şi ochiul stâng vânăt.

Tânărul britanic, care a lucrat ca barman, a primit luni o pedeapsă de patru ani şi jumătate de închisoare pentru furt calificat. La încheierea procesului, unul dintre judecătorii Instanţei Oxford Crown a făcut propriile remarci cu privire la cazul pe care l-au judecat şi a spus că McCallium „a primit ceea ce a meritat”.

Potrivit informaţiilor prezentate judecătorilor, Corti se afla la locuinţa lui din oraşul Botley, regiunea Oxford, împreună cu soţia lui Margaret, de 72 de ani, când McCallium a intrat în casă în jurul orei 08.00 (ora locală), pe 19 august anul trecut. Tânărul, unul dintre vecinii lui, era în stare de ebrietate atunci când a încercat să-i tâlhărească pe cei doi pensionari.

„M-am speriat atunci când am văzut prima dată cuţitul, dar cred că am resimţit instinctul vechiului meu antrenament, pentru că l-am lovit cât de tare am putut, iar el s-a prăbuşit asemenea unui sac cu cartofi. Dacă nu mai putem să apărăm ceea ce e al nostru, atunci ce mai rămâne?”, a spus veteranul în faţa judecătorilor.

McCallium a negat acuzaţiile, susţinând că nu îşi aminteşte nimic din dimineaţa zilei de 19 august 2012.

 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie