Un comando ucrainean care a încercat să debarce pe malul stâng al Niprului a fost lichidat, susține Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata rusă a afirmat joi că a respins debarcarea unui comando al forţelor speciale ale Kievului în sudul Ucrainei ocupate, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Harta cu poziția trupelor ruse și ucraineană în zona Niprului FOTO Twitter

Soldaţii ruşi „au nimicit un grup de sabotaj ucrainean din centrul 73 de operaţiuni speciale navale care au încercat să debarce cu ambarcaţiuni cu motor rapide" în apropiere de istmul Tendrivska, în dreptul părţii ocupate a regiunii ucrainene Herson, a scris într-un comunicat Ministerul Apărării rus.

După o bătălie rapidă, patru ambarcaţiuni din grupul de desant au fost distruse şi scufundate, iar a cincea a făcut cale-ntoarsă", se adaugă în comunicat, care mai precizează că „pierderile inamicului se ridică la 25 de militari ucraineni", în timp ce „un militar a fost luat prizonier".

Forţele speciale ucrainene au transmis că luptători din cadrul centrului al 73-lea de operaţiuni speciale navale „au murit eroic în cursul unei misiuni de luptă", într-un comunicat publicat în cursul nopţii de miercuri spre joi.

Acesta nu dezvăluie numărul celor ucişi, nici data şi locul decesului, explicând în schimb că militarii au murit în timp ce acopereau „retragerea forţelor principale ale grupului" care „îndeplinise o misiune specială".

Canalul de Telegram Rîbar, apropiat de armata rusă şi urmărit de peste 2 milioane de oameni, a informat că un grup de comando ucrainean a încercat să debarce miercuri pe istmul Tendrivska şi trei din cele cinci bărci pneumatice cu care au venit ucrainenii s-au scufundat sub de tirurile ruse, una a eşuat pe ţărm şi o alta a întors, reuşind să scape. La bordul bărcii eşuate au fost găsiţi patru ucraineni morţi şi unul rănit, a mai relatat Rîbar.

Canalul Dva Maiora, apropiat tot de armata rusă, a publicat imagini în care se pot vedea corpurile unor indivizi în uniformă militară la bordul unei mici ambarcaţiuni. AFP menţionează că nu poate confirma autenticitatea acestor imagini.

Ucraina încearcă de câteva luni să traverseze fluviul Nipru, al cărui mal stâng din regiunea Herson este ocupat de armata rusă. Forţele ucrainene au reuşit anul trecut să stabilească cel puţin un cap de pod în apropierea satului Krînki, către nord, ceea ce nu a permis însă forţelor Kievului să avanseze către sud.

În februarie preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că armata rusă a recuperat Krînki, fapt dezminţit de autorităţile ucrainene.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €