Un camion a intrat într-un baraj de poliție, în Spania. 6 oameni au murit și 3 sunt răniți

0
Publicat:

Șase oameni, printre care doi membri al Gărzii Civile, au murit marți, în apropiere de Sevilla, după ce un camion a intrat într-un baraj de poliție, a anunţat guvernul regiunii Andaluzia, care a vorbit despre un accident.

Camionul a intrat în mașina Gărzii Civile FOTO: X

Alţi trei membri ai Gărzii Civile au fost răniţi şi în prezent sunt spitalizaţi, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit media spaniole, forţele de ordine efectuau un control rutier de rutină, pe un tronson de autostradă în apropiere de localitatea Los Palacios, în cadrul luptei contra traficului de droguri, când au fost lovite în plin de camion. Şoferul, care a fost reţinut de poliţie, a fost testat negativ la alcool şi stupefiante, precizează aceleaşi surse.

”Foarte întristat de acest tragic accident rutier”, a scris pe reţeaua X preşedintele regiunii Andaluzia, Juanma Moreno.

Camionul implicat în accident FOTO: X

Într-un mesaj pe aceeaşi platformă, şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, le-a transmis ”întreaga sa afecţiune şi solidaritate familiilor persoanelor decedate”, urându-le ”însănătoşire grabnică răniţilor”. Acest accident survine la o lună după moartea altor doi membri ai Gărzii Civile, a căror ambarcaţiune a fost lovită, se pare intenţionat, de o şalupă a traficanţilor de droguri în timpul unei urmăriri în portul Barbate, provincia Cadiz, tot în Andaluzia.

În Golful Cadiz au loc cu regularitate capturi de droguri de către agenţii vamali şi Garda Civilă. Spania este una din principalele rute de import de droguri în Europa, iar Andaluzia, din cauza proximităţii sale cu Maroc pentru producţia de răşină de canabis, una din porţile principale de intrare a stupefiantelor pe teritoriul său.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat