Un buncăr săpat în granit sub străzile din Helsinki arată pregătirile Finlandei pentru vremuri de criză VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finlanda se pregăteşte de zeci de ani pentru un conflict cu Rusia, astfel că au fost construite mai mult de 50.000 de buncăre în toată ţara, suficiente pentru ca 80% din populaţie să fie adăpostită. Printre cele mai impresionante buncăre se află şi cel din Helsinki, săpat în granit sub străzile capitalei.

Finlanda împarte cu Rusia o graniţă de aproximativ 1.300 de kilometri. Ţara s-a pregătit de un posibil conflict începând cu anii 1960, guvernul finlandez construind buncăre în toate oraşele.

O echipă CNN a vizitat două dintre cele aproximativ 5.500 de adăposturi din capitala Helsinki.

Sala de înot Itäkeskus, în nord-estul oraşului, poate fi transformată într-un adăpost în mai puţin de o zi prin scurgerea apei din piscina de dimensiuni olimpice.

Buncărul săpat în granit din Helsinki

Cel mai spectaculos buncăr din Finlanda este Merihaka, care a fost tăiat în granit lângă piaţa Hakaniemi din centrul oraşului Helsinki.

Spaţiul poate adăposti 6.000 de persoane şi poate fi amenajat în aproximativ 72 de ore. Mai multe părţi din spaţiu sunt deja utilizate, pentru a ajuta la compensarea costurilor — copiii joacă hochei în sălile de sport şi se bucură de zonele de joacă, în timp ce membrii publicului folosesc cafenelele.

Pe timp de pace, buncărul de 14.750 de metri găzduieşte o parcare subterană, un centru sportiv, o sală de sport, mai multe terenuri şi un parc de joacă pentru copiii.

„Suntem un hotel de o jumătate de stea”, spune Tomi Rask, care lucrează pentru Departamentul de Salvare a oraşului Helsinki, pentru CNN.

Cu toate acestea, buncărul nu este potrivit doar pentru uz recreaţional.

Rask spune că roca de bază este veche de 2 miliarde de ani şi poate rezista la explozie şi absorbi radiaţia provenită de la o bombă nucleară.

El adaugă că, în ciuda pregătirilor oraşului, nu poate prezice cum vor decurge lucrurile „când atât de mulţi oameni vor fi pusi într-un spaţiu mic”.

Finlanda şi-a declarat independenţa faţă de Rusia în 1917, refuzând să se alinieze cu Uniunea Sovietică sau cu Statele Unite. Chiar şi după ce a aderat la Uniunea Europeană în 1995 şi şi-a aliniat treptat politicile de apărare cu Occidentul, a evitat totuşi aderarea la NATO din cauza ameninţării geopolitice din partea Rusiei.

Dar primarul Helsinki, Juhana Vartiainen, a spus că oraşul „nu şi-a făcut niciodată iluzii cu privire la Uniunea Sovietică şi nici cu privire la urmaş, Rusia”.

„Am fost din ce în ce (şi) mai surprins de faptul că astfel de adăposturi nu există în toate ţările europene”, a spus el.

Finlanda vrea să adere la NATO

Finlanda a anunţat în mod oficial că doreşte să se alăture Alianţei Atlanticului de Nord. Anunţul a fost în cadrul unei conferinţe de presă susţinută duminică de preşedintele şi premierul de la Helsinki.

Ţara şi-a amplificat treptat cooperarea cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord în calitate de partener după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în anul 2014. 

Dar, până la declanşarea războiului din Ucraina, ţara nordică a fost reţinută cu privire la alăturare pentru a păstra relaţii de prietenie cu Rusia. 

Prim-ministrul finlandez Sanna Marin a declarat că speră că Parlamentul Finlandei va aproba în următoarele zile hotărârea de a aplica pentru alăturarea la NATO, iar aceasta se va baza pe un mandat puternic. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”