Un bărbat din Istanbul a ucis şapte persoane, din care şase membri ai familiei, apoi s-a sinucis

0
Publicat:

Un turc în vârstă de 33 de ani a ucis prin împuşcare şapte persoane, inclusiv pe ambii săi părinţi, soţia şi fiul în vârstă de zece ani, după care s-a sinucis, anunţă luni autorităţile.

Poliția turcă investighează cazul. FOTO: EPA EFE

Bărbatul, găsit mort în maşina sa, la puţin timp după fapte, duminică, a rănit alţi doi membri ai familiei sale, pe unul grav, anunţă într-un comunicat guvernatorul Istanbulului, potrivit news.ro.

Autorităţile, care au anunţat duminică seara patru victime, au anunţat luni că s-au descoprit în apropierea unui lac, pe malul european al Istanbulului, cadavrele soţiei şi fiului autorului atacului, şi al soacrei acesteuia.

Potrivit Small Arms Survey (SAS), un program elveţian de cercetare, peste 13,2 milioane de arme de foc se află în circulaţie în Turcia - majoritatea ilegal -, la o populaţie de aproximativ 85 de milioane de locuitori.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată