Un balcon s-a prăbuşit cu tot cu oamenii aflaţi în el, în Germania. Nouă persoane au fost rănite, printre care şi un băieţel de 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Nouă persoane au fost rănite, printre care şi un băieţel de 4 ani, în timpul unei petreceri din Bautzen, în Germania, organizate pentru un adolescent de 17 ani, potrivit Bild. O parte din răniţi sunt în stare gravă la spital.

Joi seară, la ora 20:00, o parte din grupul prezent la petrecere s-a mutat pe balconul situat la al treilea etaj dintr-un bloc de apartamente. La un moment dat, podeaua din lemn a cedat, iar balconul s-a prăbuşit peste cel de la etajul inferior, potrivit Digi24.

Opt ambulanţe, mai multe maşini de pompieri şi de poliţie s-au deplasat de urgenţă la locul incidentului, pentru salvarea răniţilor, care au vârste cuprinse între 4 şi 61 de ani. 

Un purtător de cuvânt al poliţiei a spus că balconul a fost adăguat ulterior, după finalizarea construcţiei blocului.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online